Astăzi, 27 martie 2022, creștinii-ortodocși din România o sărbătoresc pe Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic, în a treia duminică a postului Paștelui.

Tot azi, sunt praznuiți și Sfinții Mucenici Filit și Lidia, soția sa, cu cei 4 fii ai lor, Sfântul Cuvios Chiric din Apro, Sfinții Mucenici Ioan și Baruh, Sfântul Cuvios Eutihie, Sfântul Cuvios Ioan din Licopolis și Sfântul Proroc Anania.

În calendarul ortodox, astăzi este sărbătorită Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic

Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic era orfană, roabă și săracă. Ea a trăit în casa unei evreice cu suflet rău. Aceasta din urmă o batjocorea mereu încercând tot felul de metode să o convingă să se lepede de Hristos. Însă, Sfânta nu a acceptat.

Pautilla, patroana sfintei, a aflat la un moment dat că ea merge la biserică în secret. Ca să o pedepsească, a încuiat-o într-un loc întunecos, legată de mâini și fără hrană.

Dar aceste chinuri fizice nu au convins-o să lase creștinismul. S-a rugat încontinuu și minunea a făcut ca în timpul unei rugăciuni să îi cadă legăturile de la mâini. Într-un final, ea a murit de foame.

După moarte, trupul ei a fost aruncat într-o prăpastie, iar mai apoi creștinii au găsit-o și au îngropat-o cu cinste. Potrivit creștinortodox.ro, la mormântul Sfintei Mucenițe Matrona se făceau mari minuni, astfel că, episcopul cetății a decis să ridice o biserică deasupra lui.

Legenda mai spune și că Pautilla a murit căzând de pe zidurile de unde a fost aruncat trupul Sfintei Mucenițe Matrona din Tesalonic.

Calendar ortodox, duminică, 27 martie. Mare sărbătoare de care orice bun creștin trebuie să știe
Doxologia

Ce nu avem voie să facem astăzi

Astăzi, creștinii ortodocși trebuie să respecte anumite reguli. În ziua de duminică nu se muncește, ea fiind denumită de Dumnezeu ziua odihnei: „Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului: nici o muncă să nu faceţi; aceasta este odihna Domnului în toate locuinţele voastre” (Levitic 23, 3).

Astfel, în ziua de 27 martie 2022 este interzisă munca de orice fel, fie reparat lucruri, fie băgat la spălat, fie orice altă activitate din gospodărie. În această zi se rostesc rugăciuni pentru sănătate, prosperitate și liniște sufletească și nu se vorbește de rău aproapele.