Reclamă

Biserica sărbătorește mai mulți sfinți. Sunt prăznuiți în fiecare an, pe data de 14 ianuarie.

Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește astăzi pe Sfânta Nina, Odovania Praznicului Botezului Domnului și pe Sfinții Părinți uciși în Sinai și Rait.

Cine a fost Sfânta Nina. Este amintită în data de 14 ianuarie

S-a născut în Capadocia, în jurul anului 290, fiind rudă a Sfântului Mucenic Gheorghe. Mai exact, potrivit unor scrieri dintr-un vechi manuscris, era chiar verișoara sfântului.

A avut grijă de ea stareța Niofora, încă de la 12 ani. În anul 315 Sfânta Nina a mers în Armenia.  A plecat din Ierusalim sub binecuvântarea episcopului Iuvenalia. A ajuns la locul unde se presupune că se află cămașa lui Hristos. Acolo a făcut mai multe minuni . S-a stins din viață la data de 14 ianuarie 338.

arhivă

Rugăciune către Sfânta Nina

O, atotlăudată şi preaminunată Nina, cea întocmai cu Apostolii, mare podoabă a Bisericii dreptmăritoare şi laudă cinstită a poporului ivirean, cea care întreaga ţară georgiană cu învăţătura dumnezeiască a Evangheliei ai luminat; cu faptele apostoleşti ai învins vrăjmaşul mântuirii noastre, cu munca şi rugăciunile ai sădit aici grădina lui Hristos, care a dat roade multe. Prăznuind sfântă amintirea ta, ne înfăţişăm cinstitului tău chip şi cu evlavie sărutăm atotlăudatul dar dat ţie de Maica Domnului – Crucea de minuni făcătoare, pe care ai înfăşurat-o cu părul tău preţios, şi te rugăm cu umilinţă ca pe o veşnică ocrotitoare a noastră: de toate relele şi scârbele păzeşte-ne, pe duşmanii Bisericii Sfinte a lui Hristos şi pe potrivnicii evlaviei înţelepţeşte-i, turma ta ocroteşte-o şi roagă-L pe Atotbunul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, în faţa Căruia te afli, pace ţării noastre să dăruiască, oamenilor viaţă îndelungată şi spor în tot lucrul bun şi mijloceşte pentru noi să ne primească în împărăţia Sa cerească unde toţi sfinţii laudă Preasfânt numele Lui acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro