Reclamă

Sfântul mucenic Grigore, Luminătorul Armeniei Mari, s-a născut în anul 257.La maturitate, Grigorie s-a căsătorit, a avut doi fii, dar la scurtă vreme a rămas văduv. Grigore și-a crescut fiii cu evlavie. Unul dintre ei – Orthanes, devenit apoi preot, iar celălalt – Arostanes, a urmat calea monahismului și a plecat în pustie.

Pentru a ispăși păcatul tatălui său, care îl ucise pe tatăl lui Tiridat, Grigorie a intrat în slujba acestuia din urmă și i-a fost un slujitor credincios. Tiridat îl iubea pe Grigore ca pe un prieten, dar nu putea să tolereze că Grigorie era creștin. După ce a urcat pe tronul armean, a început să ceară Sfântului Grigorie să renunțe la Credința Creștină.

Sursa: Social media

Nereușind acest lucru, Tiridat l-a supus pe Grigorie la multe torturi dure. Apoi, l-a aruncat într-o groapă adâncă plină de reptile otrăvitoare ca să-l omoare. Sfântului Grigorie a stat  în acea groapă timp de paisprezece ani. Sfântul Grigorie a murit la  30 septembrie 1442 și a fost înmormântat în mănăstirea pe care a ctitorit-o.

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei

 Glasul al 4-lea

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei

 Glasul al 2-lea 

Pe propovăduitorii cei tari și de Dumnezeu vestitori, căpeteniile ucenicilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăților Tale și în odihnă; că chinurile acelora și moartea ai primit, mai vârtos decât toată roada, Unule, Cel ce știi cele din inimă.

Pe cel mărit şi ierarh, ca pe un nevoitor al adevărului, astăzi să-l lăudăm toţi cu cântări şi cu imne de laude; pe păstorul şi învăţătorul cel priveghelnic, pe Sfântul Grigorie Luminătorul a toată lumea, căci se roagă lui Hristos să ne mântuim noi.


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro