Biserica Ortodoxă Română sărbătorește astăzi unul dintre cei mai importanți sfinți din calendar. 

Astăzi, 19 iulie, anual este sărbătorită Sfânta Macrina, care în anul 328 avea să se nască în cadrul unei familii bogate, în Cezarea Capadociei. Deși membri familiei aveau destul bani, însă nu erau bogați doar financiar, ci și sufletește. Aceștia erau oameni credincioși.

Cine a fost Sfânta Macrina și ce fapte bune a făcut aceasta

A fost o tânără cu un comportament exemplar, dar cu multă credință în Dumnezeu. Sfânta Macrina a fost sora cea mare a Sfântului Vasile, al lui Grigore și al Nisei și a Sfântului Petru al Sevastiei.

După moartea iubitului ei, Sfânta Macrina a ales calea fecioriei și a stat mereu alături de Emilia, mama sa. Împreună cu ea i-a crescut pe frații săi.

De asemenea, după moartea iubitului ei, toată viața ei a fost dedicată slujirii lui Dumnezeu. Toată viața ei, aceasta  a vindecat oamenii îndrăciți și bolnavi. S-a stins din viață în anul 380 și a fost înmormântată alături de mama sa, în Biserica Celor 40 de mucenici.

Canon de rugăciune adresat Sfintei Macrina

arhivă

Troparul Sfintei Cuvioase Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare, glasul al 8-lea:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Macrina, duhul tău.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfântă Cuvioasă Macrina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Mirele Cel Curat al frumuseţii sufletelor, de Care ai dorit, pe Care L-ai iubit din toată inima, Sfântă Macrina Preamărită, roagă-L să lumineze pe cei ce te laudă.

Stih: Sfântă Cuvioasă Macrina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca Cel Ce eşti adâncul bunătăţii celei mai presus de cuget, Hristoase, ai mărit pe mireasa Ta cea neîntinată, fiind lipită de dragostea Ta, pe Sfânta Macrina cea fără prihană şi pururea pomenită.

pixabay

Stih: Sfântă Cuvioasă Macrina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prealăudată Macrina, lauda fecioriei, cu fierbinţeală ţi-ai păzit trupul nevătămat, supunându-l Duhului prin sihăstrie şi prin vieţuirea ta cea aleasă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Hristos, Cel Ce a strălucit din pântecele tău, Mireasă a lui Dumnezeu, a răsărit Luceafăr în mijlocul inimilor, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine Preacurată Maica lui Dumnezeu şi le-a răsărit ziua purtătoare de lumină, Preasfântă Fecioară. Amin.