Călătorii din București pot vedea în timp real aglomerația mijloacelor de transport în comun prin Google Maps

Data actualizării: 15/07/2024

Călătorii din București pot vedea în timp real aglomerația mijloacelor de transport în comun prin intermediul aplicației Google Maps, a anunțat primarul Capitalei, Nicușor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Astfel, utilizatorii pot afla din timp cât de aglomerat este mijlocul de transport care urmează să sosească în stație.

„De astăzi, călătorii pot vedea în timp real, în aplicația Google Maps, gradul de încărcare al mijloacelor de transport în comun. Astfel, pot afla dinainte cât de aglomerat este mijlocul de transport care urmează să sosească în stație”, a scris Nicușor Dan.

Primarul a explicat că fiecare vehicul nou al STB este dotat cu mai multe numărătoare de călători, iar acestea transmit, prin computerul de bord, către serverul TPBI, numărul de persoane aflat în vehicul. Astfel, se poate calcula gradul de ocupare, care se transmite către Google Maps.


„Această funcție este disponibilă pe tramvaiele Imperio, troleibuzele Solaris, autobuzele electrice, autobuzele Mercedes Hibrid și Otokar. În aplicație, pe lângă gradul de încărcare, sunt indicate și poziția vehiculului și timpii de așteptare. Suntem singurul oraș din România cu această funcție disponibilă”, a precizat Nicușor Dan.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨