De acum încolo, cei care vor merge cu avionul vor fi supuși unor noi reguli. Pasagerii nu vor urca la bordul avionului pînă când compania nu știe câte kilograme au. Măsura a fost impusă pentru a afla ce tonaj transportă un avion, inclusiv cu bagajele.
Kilogramele la control! Asta au auzit pasagerii care au zburat cu Air New Zealand. Compania a introdus o nouă metodă de a descoperi tonajul de la bordul unui avion. Dacă până acum doar bagajele erau cântărite, mai nou, pasagerii trec și ei prin același proces.
Pasagerii s-au revoltat, mai ales că mulți dintre ei nu sunt deloc comozi cu împărtășirea, în mod public, a kilogramelor. Compania care operează zboruri de pe Aeroportul Internațional Auckland s-a gândit și la această variantă. Tocmai de aceea, numărul kilogramelor va fi vizibil doar pe ecranul operatorului de zbor.
Compania aeriană efectuează măsura în regim de test, iar cântărirea se va face până în iulie. Scopul companiei este acela de a ști cum să distribuie greutatea, mai ales că și bagajele sunt destul de voluminoase.
„Cântărim tot ceea ce se află în aeronavă – de la încărcătură la mesele de la bord, până la bagajele din cală. Pentru clienți, echipaj și bagajele de cabină, folosim greutăți medii, pe care le obținem în urma realizării acestui studiu”, a declarat un reprezentant al companiei, potrivit CNN și citat de libertatea.ro.