Reclamă
Reclamă

Autoritățile din Italia au găsit un cadavru în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc incidentul în care au fost implicați trei români. Momentan nu există o identificare oficială a cadavrului, însă autoritățile sunt sigure că este vorba despre Cristian Bolnav, potrivit News.ro. Identificarea oficială nu a fost încă realizată, dar cel mai probabil este vorba despre cadavrul băiatului în vârstă de 25 de ani, luat de viitură în urmă cu câteva săptămâni de apele învolburate ale râului împreună cu prietenele sale.

Scăderea nivelului apei a facilitat recuperarea trupului românului. Corpul acestuia a fost găsit prins între crengi și stânci la o distanță de aproximativ 500 de metri de podul roman din Premariacco. La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii de la unitatea de salvare din zonă.

Între timp, investigațiile ordonate de procuratură continuă: vineri, în laboratorul de criminalistică informatică din Udine, a început evaluarea tehnică nerepetabilă a telefonului mobil al Patriziei Cormoș, singurul găsit după tragedie, relatează News.ro. A fost realizată o copie a dispozitivului, pentru a evita o posibilă deteriorare și inutilizarea acestuia în cazul unui proces. În plus față de experții desemnați, la analiză au participat și persoane desemnate de familiile victimelor. Potrivit primelor informații, Patrizia ar fi apelat de patru ori numărul unic de urgență, 112, de fiecare dată fiind preluată de patru operatori diferiți.

Reclamă

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro