Reclamă

Cabron se regăsește pe lista celor mai cunoscuți și apreciați artiști ai hip-hop-ului românesc. Toată lumea îi fredonează piesele „Frunzele și iarba” sau „Arată-le la toți ce poți”. Atitudinea de băiat rău pe care a afișat-o de-a lungul carierei sale este complet opusă cu cea pe care o are în prejma familiei. Bărbatul este un soț romantic și un tată desăvârșit. Cu toate că nu și-a expus prea des viața privată, răspunsurile din unele interviuri l-au dat de gol pe cântăreț. Iată cât de aproape a fost să își ia bătaie de la niște domnișoare, chiar într-o discotecă. 

„Am văzut cum vine un maldăr de femei”

Celebrul rapper a fost invitat în urmă cu ceva timp în cadrul podcastului online „La fileu”, moderat de Speak, unde a relatat întâmplări din viața sa. Artistul a mărturisit că se afla la un moment dat într-o discotecă din Ploiești, iar alături de el era Micutzu și Adrian Diaconu, faimosul pugilist. Bărbații au decis să se distreze puțin și să se relaxeze, moment în care petrecerea a fost stricată de mai multe domnișoare deranjate de interpelările acestora.

„Ne-am bătut cu femeile, odată, la discotecă, eram în 2001. Nu știu ce sărbătoream noi, trebuia să facem o petrecere surpriză lui Adrian, cred. Noi ne-am așezat la o masă. Iar la un moment dat a venit una și s-a așezat la masa noastră.

Unul dintre tovarăși tot o întreba cine e, cu ce se ocupă. Tipa i-a transmis să o lase, și ulterior a înjurat. După aceea am văzut cum vine un maldăr de femei și toate au sărit peste noi. Dădeau cu ghearele”, a susținut Cabron.

@iamspeak Fetele sunt cele mai tari! @CABRON #LaFileu #podcast ♬ original sound – speak

Cunoscutul interpret a fost crescut de bunica sa

Vedeta a afirmat că și-a petrecut copilăria alături de bunica sa, Mery, pe care a iubit-o enorm. Femeia a avut mereu grijă ca artistul să fie bine educat și îngrijit. Totuși, bătrâna nu a mai apucat să își asculte nepotul cântând, pentru că a decedat exact în perioada în care cântărețul era pe cale de a se lansa.

„I se spunea Mery și îmi amintesc și acum gustul mâncărurilor ei. Din păcate nu a mai avut timp să mă asculte cum cânt, pentru că a decedat fix când mă lansam, în 1998”, a declarat Cabron.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro