Cabral a avut parte de multe evenimente ciudate.

Cabral nu mai are nevoie de prea multe introduceri. Soțul Andreei Ibacka este foarte iubit de către public, iar asta se datorează carismei pe care o are. Însă, chiar dacă este mereu amuzant și cu glumele la el, asta nu înseamnă că este pe placul tuturor.

Cabral este unul dintre cei mai longevivi și apreciați prezentatori de la noi. Acesta are o carieră de ani de zile petrecută în fața publicului, pe micile ecrane. Din fericire, Cabral a fost extrem de îndrăgit de către lumea din industrie și nu numai. Prezentatorul s-a acomodat foarte repede cu industria, însă, asta nu înseamnă că nu a avut și probleme.

Recent, Cabral și-a amintit un episod în care s-a simțit victima rasismului. Totul se întâmpla mai demult, când a călătorit în Statele Unite ale Americii alături de Andreea Ibacka. Cabral mai fusese în America de atâtea ori, însă, în formula de căsătorit, a fost pentru prima dată. Și tot atunci a fost pentru prima dată când a trecut printr-o experiență neplăcută.

Cabral, victima rasismului. Ce a pățit prezentatorul, chiar în vamă
social media

A fost pentru prima dată când Cabral a trecut prin asta

Deși știa foarte bine procedurile, prezentatorul s-a lovit de o atitudine dezamăgitoare din partea celor din vamă. Cabral a lăsat-o pe Andreea să treacă prima la controlul de pașapoarte, după care a urmat el. Ambii au ales ghișeul dedicat familiilor, însă, nu mare i-a fost mirarea când ofițerul de la ghișeu a ridicat sprânceana.

Inițial, acesta nu a vrut să-l lase să treacă, ci l-a trimis la o altă coadă. Cabral i-a explicat că el și cu Andreea sunt înrudiți, însă ofițerul nu l-a prea crezut. Când i-a spus că, de fapt, sunt soț și soție, angajatul aeroportului s-a îndurat de el.

„Am ajuns în America, era pentru prima oară cu Andreea. La vamă, scrie mare frumos „Families togheter”. Ăla a luat pașaportul Andreea și s-a uitat cu o scârbă la mine. Andreea i-a spus că e soția mea.”

@dozadepodcast Cabral si rasismul #cabral #foryou #fyp #fy #rasism #romania #foryoupage #viral #fypシ #cespunromanii #pentrutine #romania #tiktokromania ♬ suono originale – Doza de Podcast

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.