Reclamă

Adrian Cristea, sau așa cum îl cunoaște toată lumea – Bursucu este unul dintre bărbații din showbiz-ul românesc care încă nu s-a căsătorit. Deși are o relație de ani de zile, coprezentatorul de la „Teo Show” nu s-a grăbit să ajungă în fața altarului. Care este motivul ce l-a ținut departe de căsătorie până acum?

Bursucu pare că își dorește să mai „copilărească” și a fugit de căsătorie până acum. Într-un interviu recent, colegul lui Teo Trandafiri a mărturisit că până acum nu i-a stat capul la căsătorie. Acesta are 34 de ani și abia acum a început să se gândească la acest lucru.

„Pur și simplu, mi-a fost foarte bine așa. Nu am simțit căsătoria ca pe o prioritate. Abia de acum încolo…”, a declarat Bursucu.

Însă chiar dacă încă nu s-a căsătorit, Bursucu este un tată responsabil și un familist convins. De când au apărut copiii în viața lui totul s-a schimbat radical, iar fetele lui au urcat pe primul loc.

„Este cea mai frumoasă perioadă a vieții mele! Orice problemă aș avea, aceasta dispare dacă una dintre fetițe îmi zâmbește. Singurele situații când mă panichez și nu îmi este bine deloc sunt cele în care fetițele sunt bolnăvioare. Niciodată însă nu m-a copleșit ipostaza de tătic. Copiii ne fac viață perfectă!”, a mărturisit Bursucu, pentru VIVA!.

Bursucu fuge de căsătorie?! Motivul pentru care nu a ajuns până acum în fața altarului. „Pur și simplu…”
Instagram

Bursucu, un tată devotat

Bursucu este un tată devotat, iar copii reprezintă centrul universului pentru el. Acesta a mărturisit că momentul în care a devenit tătic viața i s-a schimbat radical.

„S-a schimbat radical. Eu nu am crezut vreodată că pot avea teamă de ceva. Nu am crezut vreodată că pot iubi pe cineva atât de tare. Imaginați-vă că dacă fiica-mea a strănutat de două ori e generală. Sunt panicos când vine vorba de ea, fricos, îmi trec 1001 de filme prin cap, tot ce-i mai rău. După care încerc să mă liniștesc.

Am momente, spre exemplu, când, dacă are stare febrilă, și cred că a avut de două ori în trei ani și patru luni cât are acum. Se întâmplă ceva în corpul meu, și încep să tremur și nu mă pot controla. Trebuie să stau câteva secunde, să-mi revin, și-mi spun ok, hai să trecem și peste asta. Trăiesc acel sentiment al iubirii totale, necondiționate. Îmi doresc ca fetele mele să aibă tot ce le trebuie, să fie fericite!”, a declarat Bursucu, potrivit Ciao.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro