Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

Bursucu, drumul de la cântăreț la dansator sportiv. Cum a ajuns prezentatorul să câștige locul 4 la Campionatul Național de Dans

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Bursucu, drumul de la cântăreț la dansator sportiv. Cum a ajuns prezentatorul să câștige locul 4 la Campionatul Național de Dans
Youtube

Bursucu are o poveste de viață foarte interesantă. Simpaticul prezentator de la Kanal D nu a avut niciodată ocazoa să vorbească pe îndelete despre parcursul lui profesional. Până acum, când Alexandra Ungureanu l-a invitat pe canapea alături de ea. 

Pe Bursucu îl cunoaște toată lumea din proiectele pe care le-a avut până acum pe Kanal D. Emisiunea pe care a prezentat-o timp de șapte ani alături de Teo Trandafir a fost unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale sale. Totuși, nu multă lume știe că Adrian, pe numele lui real, a cochetat mult timp cu muzica și dansul.

Înainte de a ajunge la Kanal D, Bursucu a făcut parte din echipa de la „Dansez pentru tine”. Prezenta lui acolo nu a fost deloc una întâmplătoare. Încă de mic, aceasta a fost atras de dans și a dus pasiunea la un nivel mult mai înalt. Fostul coleg al lui Teo Trandafir se laudă cu locul 4 la una dintre cele mai mari competiții de dans din țară, iar parcusul lui a fost unul foarte interesant.

Bursucu și-a manifestat talentul de la o vârstă fragedă. Simpaticul prezentator fie a cântat, fie a dansat. Cert este că mereu s-a învârtit în această lume artistică. Pasiunea pentru dans i-a venit de nicăieri și i-a fost cultivată cu ajutorul unei profesoare de dans.

Bursucu, drumul de la cântăreț la dansator sportiv. Cum a ajuns prezentatorul să câștige locul 4 la Campionatul Național de Dans
Facebook

Bursucu crede foarte mult în noroc

Pe vremea când era un puști, Bursucu a fost descoperit de persoana potrivită. Profesoara de dans al cărei nume și-l mai amintește și acum a jucat un rol foarte important în formarea lui. Femeia a fost cea care s-a dus acasă la părinții lui și i-a convins să-l înscrie pe fiul lor la cursurile de dans.

Inițial, tatăl lui a fost destul de reticent, mai ales că erau vorba de bani la mijloc. Cu promisiunea de a face performanță, Bursucu a primit banii necesari de părinți. Cu timpul, reușitele acestuia au demonstrat că nu i-a dezamăgit deloc.

„M-am ambiționat și în patru luni de zile a fost primul meu concurs de dans sportiv. Am învățat opt coregrafii, opt stiluri de dans în patru luni de zile. Am participat la Campionatul Național și am ieșit pe locul patru”, i-a povestit Bursucu Alexandrei Ungureanu.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden