Bucurie pentru un șofer din Botoșani care a picat examenul auto. Bărbatul l-a dat în judecată pe polițistul examinator
Un bărbat din Botoșani a dat în judecată un polițist examinator după ce a picat la proba practică a examenului pentru permisul de conducere pentru categoria C+E. Instanța i-a dat dreptate acestuia.
Bărbatul a contestat rezultatul la Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SRPCIV) Botoșani, deoarece considera că nu a comis greșelile notate de polițist în fișa de examen. SRPCIV Botoșani a recunoscut că existau diferențe între greșelile comise și cele menționate în fișă și a anulat proba practică, oferind șoferului posibilitatea de a susține o nouă probă în 30 de zile.
Un șofer a dat în judecată polițistul examinator, după ce acesta l-a picat la examen
Cu toate acestea, șoferul a depus o acțiune în instanță și a câștigat parțial. Instanța a obligat SRPCIV Botoșani să continue proba practică cu încă cel puțin 10 minute și să îi acorde șoferului posibilitatea de a fi declarat admis și de a obține permisul de conducere pentru categoriile C+E. În plus, SRPCIV Botoșani a fost obligat să achite și cheltuielile de judecată.
Bărbatul din Botoșani a încercat să obțină permisul de conducere pentru categoriile C+E pentru a putea lucra în străinătate ca șofer de TIR. El a fost declarat admis la proba teoretică a examenului și a susținut proba practică pe 14 martie 2022, care a fost supravegheată video-audio.

SRPCIV Botoșani i-a dat dreptate șoferului
Polițistul examinator a întrerupt proba după doar 35 de minute și l-a declarat respins pentru mai multe greșeli, printre care folosirea incorectă a drumului, neasigurarea la schimbarea direcției de mers sau nerespectarea priorității vehiculelor și pietonilor.
Bărbatul susține că nu a comis aceste greșeli, dar examinatorul le-a notat în fișa de examen. Bărbatul a fost penalizat cu șase puncte pentru folosirea incorectă a drumului, nouă puncte pentru neasigurarea la schimbarea direcției de mers sau părăsirea locului de staționare și alte 42 de puncte pentru alte greșeli.
Acesta a decis să depună o contestație la SRPCIV Botoșani. După vizualizarea înregistrării video a probei, SRPCIV Botoșani a recunoscut că existau diferențe între greșelile comise și cele notate în fișa de examen, anulând astfel proba practică.





