Vlăduța Lupău a născut! Interpreta de muzică de petrecere a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, în noaptea de 5 spre 6 august.

Cel care a dat vestea cea mare a fost chiar soțul artistei, Adi Rus. El a publicat pe Instagram prima imagine cu bebelușul și a scris un mesaj emoționant, în miez de noapte. 

Vlăduța Lupău a născut un băiețel perfect sănătos

Vlăduța Lupău a devenit mamă pentru prima dată! Artista a adus pe lume un băiat sănătos tun. Soțu ei, Adi Rus, a publicat pe Instagram și prima fotografie cu cel mic. Cu toate că nu i-a arătat fața micuțului, fanii le-au trimis mai multe mesaje emoționante.

„Iubirea mea, soarele meu, te-am dorit, ne-am rugat si te-am primit în aceastã zi de sărbătoare 06.08.2022! Nu o să pot să-i multumesc vreodata Lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat. O sa te învăt un singur lucru să ai frica doar de Dumnezeu în viata asta si să te rogi Lui.

Rus Iair, esti BINECUVANTAREA MEA! PS: a fost dragoste la prima vedere. Vlăduța Lupău, te iubim cel mai mult, mama eroina⭐️”, a fost mesajul postat de Adi Rus, imediat după ce a născut artista.

foto: instagram

Artista a pierdut două sarcini

Vlăduța Lupău este acum o mămică fericită, însă până să ajungă aici, cântăreața de muzică populară a trecut prin momente dureroase, a pierdut două sarcini în primele săptămâni de evoluție.

Invitată în podcastul „Fain & Simplu”, găzduit de Mihai Morar, Vlăduța Lupău a povestit despre momentele dificile prin care a trecut. Cântăreața a suferit de endometrioză, iar la începutul anului trecut s-a și operat.

„Ne-am dorit foarte mult acest copil, mai ales pentru că am străbătut mici obstacole. Nu am spus niciodată, dar am avut încă două sarcini care s-au pierdut. Îți dai seama că în urma acestor două sarcini pierdute ne-am dorit și mai mult.

Eram și mai dornici să se întâmple și să fie minunea asta, să existe. Am trecut prin două experiențe neplăcute și te întrebi dacă se întâmplă ceva, cum spun doctorii că primele 3 luni sunt critice.

Nu m-am bucurat absolut deloc până nu am trecut pragul de trei luni, până nu mi-am făcut toate analizele din lume, primite și confirmate că totul este în regulă.

E o traumă la nivelul oricărei femei, chiar dacă mai are acasă 10 copii, chiar dacă nu mai are niciunul sau unul, indiferent. Mi se pare că este o traumă pentru că te întrebi de ce ție. Nu am fugit, am zis că nu a fost să fie”, a declarat ea.