Reclamă

Cântăreața Seya va deveni mamă pentru prima dată, iar vestea cea mare a oferit-o chiar astăzi fanilor săi. Internauții au fost în culmea fericirii, împărtășind aceleași sentimente cu vedeta lor preferată. Vedeta și iubitul ei s-au despărțit recent, dar au decis să se împace. 

La aproximativ o lună de la ultima lor împăcare, și-au promis să nu mai renunțe unul la celălalt. Cei doi au decis că se iubesc suficient, încât să devină părinții unui copil minunat. Cât despre sexul copilului, cântăreața și-ar dori un băiat, iar partenerul ei fetiță. Cuplul a decis că vor face nunta și botezul în același timp.

Seya: ,,Eu îmi doresc un băiețel”

Cu mari emoții, cântăreața a dat vestea cea mare. Seya este însărcinată în câteva săptămâni și ve deveni mamă pentru prima dată, în doar câteva luni.

După spusele ei, venirea pe lume a copilului a fost ceva așteptat de mult timp. Deși lucrurile între ea și iubitul ei nu mergeau prea bine și au decis să se despartă, s-au împăcat.

social media

Și-au dat seama că iubirea dintre ei este mult prea mare și puternică, iar un copil este dovada vie că lucrurile au luat-o pe un făgaș normal.

,,Am foarte mari emoții. La o lună după ce ne-am împăcat am și rămas însărcinată. Noi ne-am dorit foarte mult și uite că s-a împlinit.

Despărțirea ne-a unit, ne-a făcut să vedem adevărul despre noi, să ne dăm seama că ne iubim”, a declarat Seya, potrivit Antena Stars.

Vedeta a mai spus că este nerăbdătoare și abia așteaptă să își unească sufletele atât în fața lui Dumnezeu, cât și la starea civilă.

social media

”Eu îmi doresc un băiețel, el își dorește un băiețel că îmi doresc eu foarte mult un băiețel, el și-ar fi dorit o fetiță, dar vedem ce vrea Dumnezeu.

O să ne unim și în fața lui Dumnezeu. O să facem botezul cu nunta”, a mai spus vedeta, pentru sursa citată de mai sus.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro