Ispita Mircea de la „Insula Iubirii” a devenit tătic! Iubita sa, Simona, i-a făcut cel mai mare cadou.
Mircea Moldovan, tată de băiat
Iubita sa, Simona, a născut pe 23 noiembrie un băiat. Părinții i-au ales numele: Liam Moldovan. Cei doi au împărtășit bucuria cu fanii lor de pe Instagram. Aceștia au primit multe felicitări pentru minunea din viața lor. Partenera de viață a lui Mircea Moldovan a ales să nască la o clinică din Bari, Italia.
Mircea Moldovan, fără cuvinte la aflarea veștii
Într-un interviu acordat în luna august pentru cancan.ro, fosta ispită a mărturisit că a rămas fără cuvinte atunci când a aflat că iubita sa, Simona, îi va dărui un copil. Acesta a oferit detalii și despre cum a cunoscut-o pe frumoasa brunetă. Mircea Moldovan a precizat că s-au cunoscut acum câțiva ani în urmă, la o prezentare de modă.
„Am cunoscut-o pe iubita mea acum câțiva ani, în cadrul unui job, la o defilare. Atunci când mi-a zis că este însărcinată, pentru mine a fost wow.”, a declarat Mircea Moldovan pentru aceeași sursă.
„A fost o surpriză foarte plăcută, mă așteptam la acest lucru, dar atunci când mi-a zis, am rămas fără cuvinte. Acum este însărcinată în șapte luni și este totul așa cum trebuie, mulțumim lui Dumnezeu”, a precizat Mircea Moldovan, în exclusivitate pentru sursa citată anterior.
Ispita Mircea de la „Insula Iubirii” a devenit tătic
„O să fie un băiețel, un baby Hulk, un mini-Mircea. E ceva nou și pentru mine acest lucru, dar și pentru iubita mea, o să fie o experiență pentru noi, la fel ca la Insulă. Nimeni nu s-a născut învățat, o să învăț pe parcurs, chiar nu știu cum o să fiu în rolul de tătic.
Mama a început să plângă atunci când i-am zis că eu și Simona așteptăm un copil, era foarte fericită, sora mea mai mare mi-a zis că a bănuit ceva, sora mai mică a fost mai calmă.
Toți așteptau din partea mea un copil, îmi ziceau să fie băiețel, că eu am două nepoțele deja în familie. Simona o să nască undeva prin luna noiembrie, jumătatea sau sfârșitul lui noiembrie.
Ne-am gândit și la căsătorie, dar momentan avem alte planuri, cel mai probabil anul viitor se va întâmpla acest lucru”, declara atunci Mircea Moldovan pentru cancan.ro.