Reclamă

În dimineața zilei de miercuri a acestei săptămâni, bucureștenii s-au trezit din cauza mirosului puternic de ars care le intra în case. Locuitorii capitalei s-au revoltat pe bună dreptate, în ciuda diminuării traficului, aerul este în continuare greu de respirat.

„A doua noapte consecutiv când nu se poate respira. Nu putem deschide geamurile, mirosul de fum/cauciuc ars a intrat în casă și se simte foarte puternic. Practic, mă ustură ochii. E ceva ciudat în povestea asta. Ieri spuneați că a fost a fost un incendiu de miriște. Tot ieri, pe la ora 09.00 dimineața, s-a curăîat aerul și n-au mai fost probleme. După același scenariu, în noaptea asta iar s-a întamplat. Probabil ca în vreo ora iar se va putea respira. Deci care să fie explicația acestei “magii”? Și azi-noapte tot un incendiu de miriște? Și dacă nu ar fi reușit să-l stingă în totalitate, cum am mai citit, cum se explică faptul că aerul devine de calitate în jurul orei 09.00? Vântul nu bate, deci nu poate fi invocat aici. Înțeleg că se simte puternic și în București… Domnilor, ne datorați o explicație!”

Plângerii au curs lanț începând de ieri, pe pagina de facebook a instituției. Monitorizarea majoritatea stațiilor de monitorizare a aerului au confirmat, din păcate bănuială oamenilor. Valorile agenților aerieni de poluare au atins un prag critic.

 

Datele acestea și plângerile făcute de locuitorii din zona comunelor Mogoşoaia, Corbeanca, Periş, au convins autoritățile să facă o verificare pentru a identifica ce anume cauzează această situație. Ajunși la locul faptului comisarii Gărzii Naţionale de Mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Ilfov au descoperit sursa poluării.

incendiu-perisPoluarea excesivă din București-Ilfov nu a fost întâmplătoare ...

„În urma controlului efectuat, astăzi, pe teritoriul administrativ al comunei Periş, la limita cu judeţul Dâmboviţa, la nord-nord-vest de Comuna Corbeanca, s-a constatat prezenţa unui incendiu de vegetaţie spontană uscată, care ardea mocnit, cu degajare de fum, fără flacără, pe o suprafaţa de aprox 30.000 mp.”

În timpul controlului, au fost impuse UAT Periş următoarele măsuri:

– identificarea proprietarul/proprietarii terenurilor în vederea sancţionării contravenţionale;

– impunerea de măsuri în vederea reducerii efectelor incendiului;

– monitorizarea şi supravegherea focarelor de incendiu, pentru limitarea efectelor produse.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro