Panică în Ucraina după ce au fost raportate prăbușiri în lanț ale unor bucăți metalice. Inițial neidentificate, acestea s-au dovedit a fi părți dintr-un satelit care aparținea NASA. Din cauza ploii cu elemente metalice din satelit, sirenele de război au sunat din nou la Kiev.

Satelit al NASA, prăbușit pe bucăți în Ucraina

Autoritățile din Ucraina au raportat  aseară prăbușirea unor elemente din metal din senin într-o zonă din apropierea Kievului. Din primele cercetări, specialiștii au ajuns la concluzia că acestea aparțin de fapt Agenţiei Aeronautice şi Spaţiale din SUA, NASA.

Pentru ca populația să stea departe de un astfel de pericol, sirenele antiaeriene au fost activate.  Astfel, acestea au răsunat minute bune în centrul Capitalei Ucrainei, Kiev. La prika vedere, pe cer a putut fi observat un obiect aerian. Acesta devenea din ce în ce mai luminos odată cu coborârea..

A fost observată pe cer, în zona Kievului, lumina strălucitoare a unui obiect aerian. Conform informaţiilor preliminare, acest fenomen a fost rezultatul căderii unui satelit al NASA. Pentru evitarea producerii de victime prin căderea fragmentelor, a fost activată alarma aeriană. Sistemul antiaerian nu a fost utilizat”, a afirmat Serhii Popko, şeful Administraţiei militare din regiunea Kiev.

NASA, Agenţia Naţională Aeronautică şi Spaţială din SUA a anunțat abia recent că a lansat un satelit în 2002. Denumit Rhessi, acesta avea rol de observator. Rhessi lansat de NASA examina razele de energie solară. El a fost scos din funcțiune în 2018.

Reprezentanții NASA se pregăteau pentru ca satelitul să intre în atmosfera terestră în cursul nopții. Acesta s-ar fi fisurat brusc, fapt care a dus la prăbușirea elementelor. Nu se cunosc încă motivele.

Totuși, NASA a trimis avertizarile legat de pericolul satelitului. Considerat mort, acesta se îndrept spre pământ.

Din fericire nu au existat victime în acest sens. Totuși, ar mai putea urma prăbușiri de elemente.