Reclamă

Sud-estul României, sectoare din zona Moldovei și întregul litoral românesc de la Marea Neagră se află printre regiunile europene cele mai afectate de bruiajul GPS, interferențe care cauzează probleme semnificative sistemelor de navigație ale avioanelor comerciale. Conform unui raport al OPS Group, realizat împreună cu Ministerul britanic al Apărării, NASA și experți israelieni în cybersecurity, 90% din semnalele false de GPS observate în România își au originea în Crimeea. Acest fenomen perturbă aproape întregul trafic aerian dintre Uniunea Europeană și Asia.

Într-un răspuns oficial în Camera Deputaților, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că „pierderile de semnal GPS nu afectează siguranța zborurilor”, datorită folosirii sistemelor de navigație convenționale, oferite de ROMATSA, care sunt reziliente la bruiajul semnalelor GPS/CNSS. Cu toate acestea, raportul OPS Group subliniază că impactul asupra siguranței zborurilor și operațiunilor aeriene este considerat semnificativ ridicat.

Raportul menționează că între 15 iulie și 15 august 2024, 231 de zboruri din România au fost victime ale bruiajului GPS. În același timp, în fiecare zi din luna ianuarie 2024, aproximativ 300 de zboruri civile erau afectate de bruiaj, numărul crescând la 1.500 de zboruri zilnic până în august 2024. În pofida acestor semnale de alarmă, până acum nu a fost identificat niciun incident direct privind un avion comercial țintit de acest tip de atac electronic.

Generalul Daniel Petrescu, fostul șef al Statului Major al armatei române, menționa în trecut că Rusia bruiază activ comunicațiile GPS ale navelor din apele teritoriale române, ceea ce crește riscul de coliziuni. Raportul OPS Group remarcă și o intensificare a bruiajului GPS în Ucraina, Crimeea, Marea Neagră și alte regiuni din estul Mediteranei.

În contextul acestor provocări, ROMATSA implementează un program de monitorizare a semnalului satelitar pentru a informa piloții în timp real despre orice degradare a semnalului GNSS. Județele Galați, Tulcea, Constanța, Iași și Vaslui sunt printre cele mai afectate zone din România, așa cum indică ultimele date GPS Jam.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro