„Florin nu mai are ce să caute în casa mea, în viața mea, niciunde. Florin nu mai există!”

După un mariaj de mai bine de trei ani de zile, se pare că Brigitte și Florin Pastramă au decis să își spună „adio”. Cea care a luat decizia despărțirii este bruneta și pare că nimic nu o poate convinge să dea înapoi. Recent, aceasta a vorbit despre motivele divorțului, explicând de ce nu vrea să mai audă de Florin Pastramă.

Brigitte pare că s-a săturat de „haosul” pe care Florin Pastramă l-a adus în viața ei. Bruneta a mărturisit că fostul partener a implicat-o și a generat multe situații stânjenitoare, care i-au cauzat destul de mult. Așa că, Brigitte a decis să pună piciorul în prag și să spună „stop”. Astfel, a luat decizia să divorțeze și este gata să meargă până la capăt. Aceasta nu vrea să audă de împăcare și nu îi mai dă nicio șansă lui Florin Pastramă.

„Sunt persoane care m-au deranjat enorm prin mocirla în care m-au târât în ultimii trei ani. Eu nu mai am bărbat, eu sunt singură. De când am luat decizia să-l am pe Florin lângă mine, am fost târâtă în foarte multe mizerii care nu mi-au aparținut. (…) Am fost de prea multe ori pusă la un loc cu persoane care nu au avut ce să caute lângă mine, în preajma mea. (…) Am decis să merg mai departe singură”, a declarat Brigitte Pastramă, potrivit Antena Stars.

Brigitte rupe tăcerea în cazul divorțului! Care sunt motivele pentru care nu vrea să mai audă de Florin Pastramă
Social media

Florin Pastramă, un bărbat violent?

Mai mult, întrebată dacă motivul divorțului ar avea legătură cu infidelitate, Brigitte a infirmat acest lucru. Însă, a amintit episodul în care Florin Pastramă a lovit-o ziua în amiaza mare, într-un spațiu public. Fosta soție a lui Ilie Năstase a mai spus că de atunci s-au mai întâmplat multe alte lucruri ce i-au umplut paharul.

„De exemplu, ieri mi s-a stricat frigiderul și au venit doi oameni să-l repare. M-au întrebat «Nu vă supărați, era făcătură episodul ăla în care vă târa prin parcare și vă bătea?». Și multă lume mă întreabă. Ce mi-a făcut fostul meu soț Ilie a făcut-o în ascuns … că m-a înșelat, dar să faci așa ceva ziua în amiaza mare, de atâtea ori și fără niciun regret. E cel mai urât lucru.

Nu-i genul care să înșele, dar s-au întâmplat alte lucruri, care m-au făcut să opresc tot. (…) Florin nu mai are ce să caute în casa mea, în viața mea, niciunde. Florin nu mai există!”, a mai spus Brigitte.

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.