Pe Brigitte Pastramă o știe o țară întreagă, dar foarte puține persoane știu câte probleme de sănătate a avut vedeta și că era pe punctul de a-și pierde viața de mai multe ori.

Frumoasa vedetă a vorbit pentru prima dată despre trecutul ei dureros, chiar dacă i-a fost foarte dificil să își amintească toate acele momente cruciale din viața ei. După ce a fost și ea infectată cu COVID-19 a realizat cât este de importantă este sănătatea sa.

„M-am sufocat și era să mor”

Soția lui Florin Pastramă este întotdeauna extrem de sinceră cu fanii ei de pe rețelele sociale, cărora le povestește toate lucrurile care i se întâmplă. Chiar dacă a dat mereu dovadă de sinceritate de fiecare dată, ea a demonstrat că sunt multe lucruri pe care oamenii din jurul ei nu le știau despre ea. Se pare că acum ceva timp, Brigitte a avut o deficiență respiratorie, nu mai putea să respire.

Visa că se sufocă zile de-a rândul și era chiar pe punctul de a muri, din cauza faptului că nu avea cum să respire. A luat o serie de medicamente și abia după aproximativ jumătate de oră starea sa începuse să se îmbunătățească. Vedeta a crezut iniția că are astm bronșic, dar în urma unor analize a realizat că nu aceasta era problema ei. Mai mult de atât, ea a fost diagnosticată, în urmă cu mai bine de patru anim, cu embolie pulmonară. Din toate cele povestite de Brigitte Pastramă se pare că în ultimii ani, bruneta a fost urmărită de ghinion.

Brigitte Pastramă, primele declarații despre problemele sale de sănătate: "M-am sufocat și era să mor"

”Când am ajuns la Timișoara, în prima noapte era să mor. Am avut deficiență respiratorie. Nu am mai putut respira. M-am trezit dintr-un vis în care mă sufocau niște perne. A doua zi s-a întâmplat la fel, când eram la piață și în momentul în care mă deplasam spre Sara m-am sufocat și era să mor. Nu mai intra aer la mine în plămâni. Am luat niște medicamente. Abia după jumătate de oră am trecut foarte greu de senzațiile acelea. Am vorbit cu sora mea care m-a îndreptat spre un pneumolog. Erau simptome de astm bronșic. Dar la mai multe analize nu aveam astm. Am plecat a doua zi în București și am fost îndrumată să fac mai multe analize. În urmă cu 4 ani de zile am fost diagnosticată cu embolie pulmonară. Am avut mai multe probleme. Apoi am avut 3 tumori, un lanț tumoral lângă plămâni, exact sub pectorali. CT-ul a ieșit bine, am făcut mai multe analize pentru alergii”, a povestit ea.