Vedeta a trecut prin clipe grele pe patul de spital, iar acum traversează un proces de recuperare

Brigitte Pastramă a avut parte în ultimele săptămâni de două mari dificultăți ale vieții. Bruneta s-a despărțit de soțul ei, după numeroase neînțelegeri. De altfel și sănătatea i-a cauzat probleme la fel de mari. Astfel că, Brigitte a fost nevoită să ajungă pe masa de operație pentru o intervenție. Vedetei i-au fost alături în astfel de momente prietenii apropiați.

S-a operat de diabet de tip ll

Brigitte s-a alăturat milioanelor de pacienți care au dorit să scape de diabetul de tip 2 cu ajutorul medicinei revoluționare. Astfel, aceata a trecut printr-o intervenție bariatrică în urma căreia vor fi observate îmbunătățirile în ceea ce privește nivelul glicemiei. Vedeta voia de mult timp să facă acest pas însă abia acum a găsit momentul oportun pentru a scăpa de diagnostic.

Intervenția nu este una dificilă, însă are nevoie de un proces de recuperare destul de lent, tratat cu mare atenție.

In perioada în care a fost internată pentru intervenție, Brigitte era deja separată de Florin Pastramă. Astfel că acesteia i-au fost alături cei doi copii, dar și cunoștințe apropiate. Vedeta se recuperează în această perioadă acasă. Brigitte le-a dezvăluit fanilor ei de pe Instagram că prietena ei are grijă de ea enorm.

Prietena mea dragă știe că nu am voie să mănânc decât pasat după operația de diabet de tip 2. Mi-a adus ciorbiță de linte.”, a spus vedeta pe Instastory.

Sursa foto: Instagram

Brigitte se relaxează acasă, la plajă și ține cont de sfaturile medicului în recuperare. Cu această ocazie, urmăritorii brunetei au aflat și prin ce tip de intervenție a trecut aceasta. Inițial, Brigitte nu a dat detalii despre motivele care au dus la internarea în spital.

Operația salvatoare pentru diabetici

În ultimii ani, operația de diabet de tip 2 a început să devină tot mai cunoscută la capitolul proceduri medicale revoluționare. În acest caz, s-a descoperit că efectele diabetului pot fi reduse sau chiar înlăturate prin chirurgia bariatrică. Astfel, printr-o intervenție la nivelul stomacului, îmbunătățirile de ordin glicemic sunt incontestabile. Multe persoane acceptă operația pentru a scăpa de ritmul de viață pe care îl au din cauza diabetului zaharat.

Distribuie

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.