Patronii stației de la Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, au fost reținuți pentru 24 de ore. Este decizia procurorilor după ce doi au fost aduși pentru prima oară la audieri la Parchetul General.
Decizie de ultimă oră pentru patronii stației GPL din Crevedia
Ionuț Dordulea, fiul primarului din Caracal și asociatul său, Cosmin Stângă, au fost reținuți pentru 24 de ore. Marți, 5 septembrie, cei doi au fost aduși pentru prima oară la audieri. Iar în scurt timp, procurorii au dispus reţinerea lor.
Aceștia sunt cercetați pentru activitatea ilegală desfășurată la stația GPL din Crevedia, unde au avut loc cele 4 explozii în lanț în urmă cu 10 zile.
„Societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște”., se arată în comunicatul oficial.
Mai exact, stația GPL funcționa fără autorizație de mai bine de 2 ani. Iar autoritățile locale și județene, în frunte cu primarul de la Crevedia, Florin Petre, știau ce se întâmplă acolo.
Localnicii au reclamat de mai multe ori faptul că acolo ar putea avea loc o explozie. Însă nimeni nu i-a luat în seamă. Iar ignoranța autorităților i-a costat pe 5 dintre ei viața, în timp ce zeci de pompieri se luptă între viață și moarte.
Al 5-lea mort în cazul tragediei de la Crevedia
La 10 zile de la explozii, bilanțul morților a ajung la 5. Chiar marți de dimineață, înainte ca Dordulea și asociatul său să fie duși la Parchetul General, o victimă a decedat.
Este vorba chiar de propriul lor angajat, un cetățean nepalez în vârstă de 34 de ani. S-a stins pe patul de spital, după ce în ultimele zile medicii s-au luptat să-l țină în viață. Era intubat și ventilat mecanic.
În Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă nu au ajuns. Și-au trimis în schimb avocatul, care le-a promis oamenilor despăgubiri materiale.