Simona Halep, campioana României la tenis, a primit o decizie devastatoare. După ce a fost acuzată de dopaj, un tribunal independent a hotărât să fie suspendată timp de 4 ani. Sportiva a oferit prima reacție după ce a aflat acest lucru.
Un tribunal din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis a transmis marți, 12 septembrie, decizia în cazul de dopaj al Simonei Halep. Timp de un an, aceasta a fost suspendată temporar, după ce a fost testată pozitiv pentru o substanță interzisă la US Open în 2022.
Magistrații au decis că sportiva româncă a încălcat regulile, iar pentru această abatere a suspendat-o timp de 4 ani. Hotărârea instanței nu este definitivă și va putea fi atacată.
Devastată de această decizie, Simona Halep a transmis prima reacție. Jucătoarea de tenis susține că anul acesta a fost cel mai dificil din viața sa și că va continua să lupte pentru dreptate.
Pe această cale, sportiva a mai specificat că deja a atacat decizia și că speră ca în final să i se demonstreze nevinovăția.
Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conştient sau intenţionat, vreo substanţă interzisă. Am refuzat să accept decizia de suspendare pentru patru ani si am contestat-o potrivit prevederilor legale., a transmis Simona Halep.
De asemenea, românca a vorbit și despre felul în care s-a ajuns la această decizie nedreaptă și ce are de gând să facă în continuare. A dat garanții că va continua să se antreneze și că este decisă să nu renunțe la sportul pe care îl iubește și în care a făcut performanță.
În ciuda acestor dovezi, ITIA a adus o acuzaţie ABP numai după ce grupul său de experţi a aflat identitatea mea, ceea ce a făcut ca doi din trei experti să işi schimbe brusc opinia în favoarea acuzaţiilor ITIA. ITIA s-a bazat exclusiv pe opiniile acestor experţi care au analizat doar parametrii mei sanguini – care s-au menţinut timp de peste 10 ani în acelaşi interval. Acest grup de experti a ignorat faptul că nicio substanţă interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau de urină, cu singura excepţie a unui test pozitiv din 29 august pentru roxadustat, care era prezent la un nivel extrem de scăzut şi care, dacă luăm în considerare testul meu negativ facut cu trei zile înainte de testul pozitiv, ar fi putut fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat., a mai transmis aceasta.