Reclamă
Reclamă

Poliția Capitalei a anunțat, joi, că un bărbat de 34 de ani, din Capitală, a căzut de la etaj. Conform surselor citate de Antena 3, ar fi vorba despre medicul chirurg Radu Mirică.  

”În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 10:15, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat, s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui bloc, situat în Sectorul 2. 

Ar fi vorba despre medicul chirurg Radu Mirică

La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției”, anunță polițiștii.  

În ciuda eforturilor cadrelor medicale sosite la fața locului, bărbatul nu a mai putut fi salvat. Cercetările au fost preluate de parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din poliția capitalei, pentru a stabili cauzele și condițiile în care s-a produs decesul.  

Reclamă

Trupul neînsuflețit va fi transportat la Institutul național de medicină legală pentru efectuarea necropsiei.  

Știre în curs de actualizare

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro