Reclamă

Elevul în vârstă de 16 ani care și-a înjunghiat profesoara s-a prezentat în fața procurorilor. Tribunalul București a decis ca minorul să fie trimis în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Adolescentul din București care și-a înjunghiat profesoara la liceul „Ion Creangă” a ajuns joi, 6 aprilie, în fața procurorilor Tribunalului București. Tânărul s-a prezentat alături de părinții săi, care au evitat toate întrebările puse de jurnaliștii adunați în fața instituției.

După mai multe ore petrecute în fața magistraților, minorul în vârstă de 16 ani a fost acuzat oficial de tentativă de omor. S-a decis că va sta în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis că adolescentul a plănuit atacul asupra profesoarei în vârstă de 26 de ani. Se pare că tânărul s-a interesat chiar și ce pedeapsă riscă în cazul în care îi ia viața.

Inculpatul a premeditat săvârșirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acționeze și s-a înarmat cu un cuțit., au transmis procurorii.

Adolescentul și-a recunoscut fapta și a plănuit să o ucidă pe profesoara sa

În fața oamenilor legii, elevul de 16 ani a fost mai mult decât sincer. El a povestit că el și colegii săi erau nemulțumiți de cadrul didactic, dar cu toate astea nimeni nu a făcut nimic. Așa că în cele din urmă, s-a decis să rezolve singur problema.

Apropiați de-ai săi povestesc că minorul e posibil să fii fost influențat de animațiile japoneze pe care le urmărea în mod frecvent. Acestea ar fi fost deosebit de violente și puteau să contribuie la modul violent în care a reacționat.

Elevii liceului „Ion Creangă” povestesc îngroziți ce s-a întâmplat în timpul orelor de curs. Se pare că profesoara, care preda limba japoneză, pregătise un test „surpriză” clasei din care făcea parte și adolescentul. Acest lucru l-ar fi scos din sărite, așa că a decis să încerce să o ucidă.

Le-a dat test și un elev s-a enervat, a scos un cuțit. Profesoara s-a speriat și s-a tras, și atunci s-a zgâriat, s-a tăiat. Nu știu dacă e așa grav, dar a venit ambulanța și pe băiat l-a luat poliția. Era și cuțitul acolo pe masă. Era un fel de cuțit de bucătărie., a povestit un elev pentru Știrile Pro TV.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro