Autoritățile din Marea Britanie și Germania au fost în alertă după ce au reperat aparatul de zbor rusesc în spațiul aerian al Estoniei.

Conform informațiilor apărute până la această oră, avionul aparținând forțelor aeriene rusești survola Estonia. Anunțul a fost publicat de BBC în urmă cu puțin timp.

Avion rusesc reperat deasupra Estoniei

Conform BBC, interceptarea este una „de rutină”. Totuși este prima dată când Royal Air Force Marea Britanie și forțele aeriene germane au îndeplinit o astfel de misiune.

„Interceptarea în sine a fost una de rutină, dar este pentru prima dată când o astfel de operațiune a fost efectuată împreună de cele două țări”,  anunță BBC.

Marea Britanie și Germania derulează de câteva luni astfel de acțiuni ce țin de poliția aeriană comună a NATO.  Potrivit datelor furnizate în presa internațională, avionul rusesc a fost interceptat pentru că o comunicare cu reprezentații controlului traficului estonian nu a fost posibilă..

RAF 6 Squadron Eurofighter Typhoons on Exercise Bersama Lima 11 in Malaysia

Oficialii britanici au specificat că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare. Rolul lor este de a veghea la securitatea statelor, dar și de a demonstra unitatea de care forțele statelor membre NATO dau dovadă.

„NATO continuă să constituie fundamentul securității noastre colective. Această desfășurare comună a Regatului Unit și a Germaniei în țările baltice demonstrează în mod clar hotărârea noastră colectivă de a contesta orice potențială amenințare la adresa granițelor NATO, demonstrând în același timp forța noastră combinată.” A explicat ministrul britanic al forțelor armate, James Heappey.