Belgia este în alertă teroristă, după ce Comisia Europeană a primit mai multe mesaje de amenințare. Ar fi vorba de un posibil atac de bombă la metroul din Bruxelles. În ultimele 24 de ore, zeci de mesaje scrise în limba rusă au fost trimise instituțiilor europene.
Mesajele trimise anonim, redactate în limba rusă, au început să circule de marți seara, 7 martie. Acestea au fost trimise atât direct către Comisia Europeană, care-și are sediul la Bruxelles, cât și în mediul online, pe diferite rețele de socializare. Deși formatul acestora a fost diferit, toate aveau același conținut. Despre un atentat cu bombă la metrou, chiar în centrul orașului.
Centrul Național de Criză s-a reunit de urgență în decursul zilei de miercuri și au anunțat procedura care va fi urmată în acest context. Se analizează mesajele primite, dar și informațiile disponibile despre acest atac.
În plus, oficialii au transmis că vor fi luate toate măsurile necesare pentru evitarea unei tragedii.
În momentul în care există o potențială amenințare, Centrul de Criză se întâlnește cu partenerii săi – Organismul de coordonare pentru analiza amenințării teroriste și în special poliția federală – pentru a evalua situația și a lua toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța populației., a anunțat instituția.
Căutări cu câini la metrou pentru detectarea explozibilului
Autoritățile s-au mobilizat în această dimineață și au început verificările la metrou. Mai multe echipe au patrulat zona cu pricina, iar pentru a detecta orice posibilă urmă de explozibil, au fost folosiți câini special antrenați în acest sens.
Poliția a transmis că este în alertă și gata să intervină în caz de orice. Nivelul de amenințare rămâne la 2 pe o scară de 4/ Aceasta înseamnă că amenințarea este considerată „medie” și „puțin probabilă”.
Mai mult decât atât, se încearcă găsirea responsabilului pentru această alertă cu bombă. Procuratura din Bruxelles a deschis o anchetă judiciară pentru afla cine este autorul.