Reclamă

Raed Arafat oferă noi informații despre azilul-fantomă din Tunari. Cele 11 persoane cu dizabilități fuseseră ascunse în casa în construcții. Nu aveau acte la ei și fuseseră cărați cu cearceafuri.

Arafat, noi informații despre azilul-fantomă din Tunari

Cele 11 persoane cu dizabilități, găsite de polițiști într-o casă în construcții din apropierea localității Tunari, fuseseră mutați dintr-un azil de specialitate. Surse din presă afirmă că aceștia veneau de la un azil din Voluntari, unde în urmă cu doar o săptămână au avut loc descinderile DIICOT.

Cei care au semnalat situația alarmantă au fost vecinii. Aceștia au văzut că pacienții au fost mutați în casa respectivă cu cearceafuri și au anunțat jurnaliștii. Ulterior, aceștia din urmă au anunțat și autoritățile, care au intervenit cu mai multe utilaje la fața locului.

Este vorba despre o casă în construcții, amplasată pe un câmp, la 4 kilometri de Tunari. Nu avea număr, deoarece nu era terminată, iar drumul până acolo era neasfaltat.

Cele 11 persoane nici măcar nu știau ce se întâmplă cu ele, din cauza afecțiunilor neurologice pe care le aveau. Nu au fost găsite singure, ci însoțite de o femeie. Aceasta le-ar fi spus polițiștilor că pacienții veneau de la Căminul de Bătrâni Sf. Dumitru din Voluntari.

Ce s-a întâmplat cu cei 11 bătrâni găsiți în casă

Raed Arafat, șeful ISU, a transmis că 6 dintre cei 11 pacienți au fost relocați într-un centru de specialitate. Unul dintre ei a refuzat acest lucru, iar 4 dintre ei au fost preluați de familii.

Din fericire, niciunul dintre ei nu a avut nevoie de transport la spital, pentru îngrijiri medicale.

Acum, oamenii legii îi caută pe proprietarii căminului de bătrâni de care aparțineau cei 11 bătrâni. Se pare că ar fi decis să-i ascundă din cauza controalelor demarate de Guvern, după izbucnirea scandalului azilelor groazei. Motivul: căminul din Voluntari adăpostea mai mulți pacienți decât ar fi trebuit.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro