Reclamă

Momente de groază în această dimineață în județul Argeș. Pompierii sunt în alertă după ce o conductă de gaze s-a spart. Peste o sută de persoane au fost evacuate de urgență din locuințele lor din cauza riscului mare de explozie.

Alertă maximă: o conductă de gaze s-a spart la Bascov

Alerta a fost dată la orele dimineții în comuna Bascov din județul Argeș. Se intervine în forță cu mai multe echipaje de urgență și zeci de pompieri. Vizată este o conductă de gaze care s-a spart în timpul unor lucrări.

La faţa locului intervin patru echipaje de pompieri cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD.

Distribuitorul de gaze a fost anunțat de urgență de cele întâmplate. Acest pas a fost necesar deoarece după fisurarea conductei, este strict necesar ca alimentarea cu gaz prin aceasta să fie oprită.

De asemenea, ca măsură de prevenție, salvatorii au decis să încercuiască zona și să evacueze pe un perimetru de siguranță. 120 de persoane au fost nevoie să-și părăsească locuințele după ce s-a detectat scurgerea de gaze.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, din cauza incidentului a fost restricţionată circulaţia pe ambele sensuri ale DN 7, valorile de trafic fiind ridicate atât spre autostrada A1, cât şi spre Râmnicu Vâlcea.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a transmis că situația este sub control și că după ce s-a oprit alimentarea cu gaz, nivelul acestuia în conductă a ajuns la 0%.

Pericolul nu a trecut însă. Salvatorii fac în continuare măsurători și monitorizează conducta.

Cel mai mare risc este producerea unei deflagrații puternice, după cum a fost cea de sâmbătă, 26 august, de la Crevedia. 4 explozii s-au produs la o stație GPL care funcționa ilegal de mai bine de doi ani. 56 de persoane au suferit arsuri și au fost rănite. Alte 2, care locuiau chiar vis-a-vis de stație, au decedat.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro