Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit deschis despre aderarea României la spațiul Schengen. Oficialul a reamintit că autoritățile din România nu vor boicota Austria, chiar dacă votul negativ pe care l-au dat a fost nejustificat.
„După cum spunea preşedintele Iohannis, autorităţile române nu vor boicota Austria. Desigur, veto-ul Austriei rămâne unul nejustificat într-o Europă a principiilor şi cooperării cu bună-credinţă. Ne-am asigurat că transmitem acest mesaj foarte ferm pe toate canalele de dialog, atât cu oficialii austrieci, cât şi cu ceilalţi parteneri europeni”, a declata Bogdan Aurescu, pentru Agerpres.
Bogdan Aurescu a spus clar: Nu tolerăm atitudinea Austriei
Oficialul a reamintit măsurile pe care le-au luat politicienii români după votul Austriei, cum ar fi convocarea ambasadorului austriac la MAE. De asemenea, și ambasadorul român la Viena a fost chemat la consultări. Aceste măsuri, spune Aurescu, sunt semnale puternice că România nu tolerează atitudini de acest gen. În același timp, Aurescu susține că toate interesele Austriei pe plan internațional sunt în atenția autorităților.
Bogdan Aurescu a punctat, totuși, că fiecare cetățean are libertatea de a decide propria conduită. Oficialul a dat de înțeles că autoritățile nu vor boicota companiile cu capital austriac, însă românilor nu li se poate interzice acest lucru.
România are un obiectiv clar: Aderarea la Schengen
„S-a mai vorbit şi despre sancţionarea Austriei prin utilizarea Curţii de la Luxemburg a Uniunii Europene. Domnul preşedinte Iohannis a spus clar că nu vom recurge la o astfel de cale. Este util de spus de ce nu este fezabilă această opţiune. Vreau să subliniez, încă o dată, că obiectivul final urmărit de România este aderarea la Schengen în cel mai scurt timp posibil”, a mai explicat Aurescu.
România se chinuie de 11 ani să poată avea dreptul ca majoritatea țărilor membre ale UE, la libera circulație. Pe data de 8 decembrie 2022 a fost cel mai aproape de a înregistra această victorie, însă singura țară care s-a impus a fost Austria. Politicienii austrieci au precizat că momentan nu este cazul ca spațiul Schengen să fie extins. Cu toate acestea, ei au votat pozitiv pentru Croația și negativ pentru România și Bulgaria.
Austria a spus că votul negativ pentru România și Bulgaria a fost dat din cauza imigrației ilegale. Conform oficialilor austrieci, ambele țări permit imigranților să pătrundă ilegal în țările Uniunii Europene. Cu toate acestea, ei au fost contrazis chiar și de mari jurnaliști austrieci, care susțin că imigranții nu trec prin România ca să ajungă în Austria, ci prin Ungaria.