Reclamă

Bogdan Mocanu nu trece prin cea mai fericită perioadă a lui, cel puțin, nu din punct de vedere financiar. Deși nu duce lipsă de bani, se pare că artistul a făcut ce a făcut și se poate „lăuda” cu nici mai mult, nici mai puțin de 12.000 de lei amendă. Aceasta are destul de multe probleme cu legea și, chiar dacă pare greu de crezut, poliția este mai mereu la ușa lui.

Bogdan Mocanu este unul dintre cei mai urmăriți bărbați din mediul online. Faima a venit la pachet și cu anumite responsabilități și nu este de mirare că încearcă să fie un exemplu pozitiv pentru cei din comunitatea lui. Însă, în același timp este sincer și recunoaște că a călcat strâmb de câteva ori. Drept dovadă, amenzile de peste 12.000 de lei.

Bogdan Mocanu este vizitat constant de către cei de la poliție, cea mai recentă vizită fiind chiar zilele astea. Artistul s-a trezit cu un echipaj de 8-10 polițiști în timp ce stătea liniștit acasă și își întindea rufele. Se pare că Mocanu nu este deloc un vecin așa cum și-ar dori cei din blocul lui, așa că reclamațiile curg pe bandă rulantă.

Bogdan Mocanu, probleme cu legea. Cum a reușit „performanța” de a aduna 12.000 de lei amendă
Social Media

Bogdan Mocanu, tensiuni cu vecinii

Deși și-a dat silința să ajungă la un consens cu cei din blocul lui, Bogdan Mocanu susține că vecinii lui nu-l agrează deloc și nici măcar nu l-au primit în grupul lor de WhatsApp. Acum, fiind exclus și de acolo, artistul nu are cum să comunice cu ei sau se le explice de ce s-a ajuns la situații deranjante pentru ei.

În ciuda faptului că mulți l-au sfătuit să vândă apartamentul pentru a scăpa de vecinii dificili, Mocanu a exclus din start această variantă. Apartamentul în care locuiește valorează 250.000 de euro, a investit mult timp și energie pentru a-l face pe placul lui, așa că nici măcar nu ia în calcul varianta de a-l vinde.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro