Cu ceva timp în urmă, Bogdan Mocanu a dezvăluit că suferă de diabet. Fostul concurent de la „Puterea Dragostei” se luptă cu această boală de mai bine de 15 ani. El a fost nevoit să se injecteze singur cu insulină, în fiecare zi.
Bogdan Mocanu suferă de diabet de mai bine de 15 ani. El a fost nevoit să-și facă singur injecțiile cu insulină. În cele din urmă, acest proces dureros a luat sfârșit. Artistul a făcut un pas important, care l-a făcut să scape de aceste injecții.
Artistul a trecut printr-o schimbare importantă
Bogdan Mocanu s-a decis să facă o schimbare importantă și să scape de injecțiile cu insulină, după o lungă luptă cu diabetul. Acum, cântărețul nu mai trebuie să poarte grija injecțiilor. Mai mult, Bogdan recunoaște că în ultimul timp și-a cam neglijat sănătatea. Din pricina acestui fapt, el ajungea destul de des pe patul de spital.
Totuși, artistul a luat o decizie benefică din acest punct de vedere, iar acum, fostul concurent de la „Puterea Dragostei” se simte mult mai bine. Artistul a lipsit pentru mult timp din lumina reflectoarelor, tocmai pentru a se axa asupra problemelor sale de sănătate. În cele din urmă, acesta și-a pus o pompă de insulină care i-a permis să renunțe la injecții și care îl ajută să țină glicemia sub control.
„După 15 ani de diabet, mi-am pus pompa de insulină. (…) Îmi arată în timp real care e glicemia mea. Dacă e prea mare, nu mănânc, dacă e prea mică, trebuie să mănânc. (…) Mi s-a schimbat viața total. Prima oară când am văzut firul ieșind din mine am avut un pic depresie.
Mă uitam la mine și mă vedeam bolnav, mi se făcea milă de mine. După, când am văzut că pot să scot asta din buzunar și să văd ce glicemie am, dacă mănânc, îmi fac insulina dintr-un buton și e totul super mișto. Dacă îl dau jos când mă duc în duș, abia aștept să îl pun înapoi”, a mărturisit Bogdan Mocanu.
Artistul este foarte încântat de dispozitivul care îi face viața mai ușoară. El a mărturisit că acest dispozitiv este ultimul model de pe piață și l-a costat în jur de 6.000 de euro.