Reclamă

Bogdan de la Ploiești are un succes răsunător și nu duce lipsă nici de admiratoare, însă artistul pare că nu are prea mult noroc în dragoste, cel puțin nu așa cum și-ar dori el. Cântărețul nu și-a găsit până acum aleasa, iar acest lucru îl macină. Deși își dorește o familie, Bogdan de la Ploiești a decis că va lăsat lucrurile să decurgă de la sine și așteaptă să vadă ce îi rezervă viitorul.

Bogdan de la Ploiești pare că nu are prea mult noroc în dragoste. Deși în urmă cu ceva timp declara că are 10 iubite, se pare că femeia potrivită încă nu a sosit. Într-un interviu recent, artistul a vorbit despre viața sentimentală și a recunoscut că până acum nu a acordat prea multă atenție acestui subiect. S-a axat pe carieră, iar iubirea a pus-o pe plan secund.

Acum, Bogdan de la Ploiești își dorește o relație serioasă, însă se pare că femeile fug de el. Artistul nu duce lipsă de admiratoare, însă aduci când vine vorba de un angajament, tinerele par că se sperie și nu văd în el un „bărbat de casă”.

„Eu sunt un caz mai special, m-am axat mult pe muzica și pe viața mea profesională. Știi cum e, trebuie să faci niște sacrificii. Celebritatea te schimba, nu exista așa ceva. Fug femeile de mine, la propriu. (…) Majoritatea femeilor pleacă de la ideea că un artist nu poate să iubească pentru că este prea căutat, așa că rar ajungem la o chimie adevărata. Au impresia că sunt vagabond.”, a declarat Bogdan de la Ploiești, la Antena Stars.

Bogdan de la Ploiești, probleme în dragoste?! Care este motivul pentru care artistul este încă singur. „Fug femeile de mine…”
Instagram

Bogdan de la Ploiești a fost căsătorit

Deși nu și-a găsit încă femeia potrivită, Bogdan de la Ploiești are la activ deja o căsătorie. În anul 2015, acesta a ajuns la Starea Civilă și a spus „Da”. Însă, după doar câteva zile de mariaj, artistul a divorțat, și asta pentru că totul fusese doare o provocare extremă pe care a dus-o până la capăt.

„Să vă zic eu cum s-a întâmplat. Totul a pornit de la un joc, ne jucam foarte mult și jucam pe provocări foarte serioase, adică la modul ăsta dur, nu cu copilării. Am pierdut și am fost provocat să mă căsătoresc și așa am făcut. Am luat o fată, nu era iubita mea, și m-am însurat, dar nu am stat decât câteva zile. Asta a fost cu căsătoria.”, a declarat Bogdan de la Ploiești.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro