Bogdan de la Ploiești este unul dintre „Regii YouTube-ului”.

De-a lungul timpului a atras milioane de fani prin talentul său muzical și a onorat evenimentele a mii de români. A „detronat” mulți maneliști din trendingul platformei muzicale și a devenit preferatul românilor la scurt timp după ce s-a lansat. 

De curând, artistul a făcut spectacol în stațiunea Costinești, fiind prezent la un concert. Românii au fost extrem de încântați de prezența acestuia, dar și de prestația muzicală. Bogdan a fost luat cu asalt de către fani, întrucât  i-a cucerit de la prima piesă. Astfel, unul dintre fanii artistului căruia reporterii Kanal D i-au luat un interviu „l-a ridicat în slăvi” pe artist, mulțumindu-i că a onorat concertul și comparându-l cu alți cântăreți din România.

Mesajul transmis de un fan înfocat al lui Bogdan de la Ploiești

Se pare că pentru admiratorii săi, Bogdan de la Ploiești nu are egal în industria muzicală. După ce a participat la un concert pe litoral, mai exact în stațiunea Costinești, tinerii fani ai acestuia au fost cuceriți de-a dreptul. Mesajul pe care i l-a transmis unul din fani, a fost de proporții:

„Îi mulțumesc lui Bogdan de la Ploiești că a venit aici, fiindcă sunt numai banghiști. Chiar aveam nevoie de un lăutar. Îți mulțumim frumos viața noastră, te pupăm!”, i-a transmis un fan înfocat, artistului, prin intermediul reporterilor de la Kanal D.

 

@bogdandelaploiesti.haz ? #viral #beachplease #fy #5pasidebine ♬ sunet original – BogdanDeLaPloiesti

Piesele care l-au consacrat pe Bogdan de la Ploiești

Este cunoscut sub numele de scenă „Bogdan de la Ploiești” și a făcut furori după ce a parodiat piesele „Stinge lumina” a cântăreței Ruby și „Chiar dacă ai plecat” a Sylviei. După ce a dat lovitura, dându-le ritm de manea, fanii le-au ascultat în neștire și au avut mai mult succes după ce manelistul le-a „reîmprospătat”. Au fost un adevărat deliciu pentru fanii. De atunci, Bogdan a ajuns în vârful piramidei muzicale și a întrecut mulți artiști din România.