Boeing a anunțat deja că va fi necesară disponibilizarea din cadrul companiei a peste 16.000 de angajați. Motivul invocat a afost noul plan de restructurare, adaptat contextului actual. Nu doar că va concedia în masă, gigantul va și desființa posturile respective. Boeing a făcut deja demersurile pentru desfacerea contractelor de muncă.
Boeing a ps deja liber aproape 7000 de angajați
Boeing a concediat la finalul săptămânii trecute 6770 de anagajati din unitățile sale. Restructurările nu s eopresc aici pentru că în curând alți angajați își vor pierde definitiv locul în companie. Reprezentanții gigantului au declarat că actuală criză a avut un impact devastator asupra industriei constructoare de aeronave. Aceștia susțîn că nu și-au dorit să ajungă în stadiul de față însă fondurile sunt limitate în acest moment.
”Am ajuns în momentul nefericit de a fi nevoit să începem concedierile involuntare. Mi-aş dori să existe un alt mod”, a declarat, miercuri, CEO-ul Dave Calhoun.
Boeing va produce mult mai puține aeronave în următoarea perioada. Numărul vioanelor fabricate va fi raportat lacosturile disponibile.Întreagă branșă a aviație a fost afectată de criză actuală. Comapnii aeriene mari au cerut ajutor din partea statului pentru a face față situației. Nu doar zborurile au fost anulate ci și numărul mărfurilor transportate a scăzut semnificativ în ultimele săptămâni.Acest fapt a dus la drastice măsuri în acest sector.
Zborurile către destinațiile de vacanță se reiau abia din iunie. Mai exact Italia, de pe 3 iunie și Grecia, începând cu 15 iunie au anunțat că se redechid pentru turiști, care nu vor mai trebui să între în carantină. Tarom reia zborurile spre Italia, începând cu 26 mai, dar acestea vor fi operate în condiţii speciale, cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă. Lufthansa reîncepe zborurile spre Frankfurt din București de pe 1 iunie, Swissair: Zurich – București de pe 5 iunie, iar Austrian Airlines: Viena – București 7 iunie. Și compania Wizz Air e pregătită să reia treptat cursele regulate. Acum însă, operează spre cinci destinații: printre care Lisabona, Stockholm ori Oslo.Compania aeriană Air France va relua, de asemenea, zborurile între aeroportul Paris ”Charles de Gaulle” și aeroportul București ”Henri Coandă” începând cu dată de 3 iunie 2020.