Reclamă

Dan Capatos este unul dintre cei mai longevivi prezentatori din industria media. Ani de zile, aceasta a fost implicat în zeci de proiecte și toate de succes. Însă, în spatele zâmbetului, se află adevărate probleme despre care nu vorbește prea des,

Dan Capatos este unul dintre prezentatorii care a pus bazele emisiunilor de noapte. De mai bine de 15 ani, acesta este prezente pe micile ecrane. În tot acest timp, Capatos a avut invitate mii de vedete, iar audiențele au fost mereu unele ridicate. Cariera lui este una fulminantă și nu este de mirare că mulți îl invidiază pentru asta.

Însă, ceea ce nu știe multă lume este faptul că Dan Capatos a muncit foarte mult pentru tot ceea ce are de făcut. La un moment dat, programul aglomerat și-a spus amprenta asupra stării sale de sănătate. De mai bine de 3 ani, Capatos se luptă cu o afecțiune care îl obligă să ia 7 pastile pe zi.

„Mănânc sărat, deși nu am voie. Programul este de așa natură încât nu mă pot odihni decât 4 ore pe noapte. Nu am schimbat nimic. Singurul lucru pe care l-am schimbat este că am mai băgat 3 medicamente, adică am 7 acum.

Boala de care suferă Dan Capatos. Prezentatorul de la Antena Stars a ajuns să ia 7 pastile pe zi
Social media

Dan Capatos a fost la un pas de moarte

Eu ca să pot să trăiesc de pe o zi pe alta… Hipertensiune am. Atunci am avut atac cerebral ischemic tranzitor. Adică un sfert de oră am fost pe stânga paliu… Mi-am revenit. Adică nu am rămas definitiv. Când vezi moartea cu ochii, te sperii pentru tine.”

Deși știe că programul este principalul vinovat, Dan Capatos știe că nu poate face nimic pentru a schimba situația. Prezentatorul este prea îndrăgostit de ceea ce face și nu vrea să renunțe. Cel puțin, nu acum, când simte că publicul merită să se bucure de conținutul pe care îl prezintă.

După episodul în care s-a speriat foarte tare, aproape că nu este zi în care aceasta să nu plece cu pastilele de acasă. Dan


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro