Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Bruxelles, că există un blocaj în Coaliție privind stabilirea datei alegerilor prezidențiale, susținând că PNL dorește să schimbe regulile jocului. Ciolacu a specificat că, dacă decizia liberalilor rămâne aceeași, nu are sens să organizeze o nouă ședință a Coaliției.
„Nu am stabilit încă să avem o ședință de coaliție. Este evident că PNL dorește să schimbe regulile jocului. Dacă decizia lor rămâne aceeași, nu are rost să facem o ședință a coaliției”, a spus premierul.
Marcel Ciolacu a mai declarat că trebuie realizată o separare clară între funcția sa de președinte al PSD și responsabilitatea de premier. „Eu am anunțat, cum era corect, pentru că nu există doar două partide care sunt competitori politici în România, PSD și PNL, și am anunțat un calendar în așa fel încât toate partidele și toți liderii politici să își organizeze alegerile în funcție de acest calendar. Eu am propus atunci 1 septembrie, domnul Nicolae Ciucă a propus 15 septembrie. Acum, tot domnia sa a propus 29 septembrie. Am înțeles că acum se dorește altă dată”, a explicat premierul.
Președintele PSD a continuat: „Abordarea mea de președinte al PSD este una foarte clară, dânșii nu și-au ținut cuvântul dat. Poate trebuie să înțelegem că onoarea nu este numai pe panouri, onoarea este și în discuțiile în cadrul coaliției. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem și faptul că nu mai avem Miliție, avem Poliție, și România s-a schimbat pe fond și noi, politicienii, dacă dorim să fim respectați, trebuie să ne schimbăm și noi”.
Marcel Ciolacu a subliniat că, în calitate de prim-ministru, trebuie să aibă o abordare deschisă și o discuție cu toate partidele dacă acest calendar anunțat anterior nu se respectă și că va face acest lucru.