Greta Thunberg are aceeași soartă precum frații Tate. După schimbul de acuze acide, se pare că activista de origine suedeză a ajuns tot pe mâna autorităților. În cazul ei, a celor din Germania. S-a întâmplat marți în timpul unui protest.
Greta Thunberg a fost reținută de polițiști
Greta Thunberg s-a aflat printre numeroșii activiști care au protestat marți în Germania. Poliția locală a anunțat că la evenimentul respectiv au luat parte aproape 15.000 de protestatari. În același timp, organizatorii acestuia au dezvăluit că ar fi fost vorba de fapt despre un număr de 35.000 de oameni.
Protestatarii se opun extinderii unei cariere de lignit de suprafață. Această lucrare susțin ei, duce la distrugerea cătunului Lützerath în bazinul Rinului. Locația respectivă se află între Düsseldorf și Köln.
Cei care militează împotriva acestei măsuri au ocupat întreaga zonă. Autoritățile au intervenit pentru a dispersa mulțimea. Cei mai înfocați protestatari au fost reținuți de polițiști. Printre aceștia și activista suedeză Greta Thunberg.
Greta și-a exprimat convingerile legate de această exploatare miniere, vocal în timpul protestului. Suedeza a fost reținută chiar lângă mina de suprafaţă Garzweiler 2. Aceasta se află la o distanță de 9 kilometri de Luetzerath.
Din informațiile apărute în mediul online, Greta Thunberg s-ar fi alăturat încă de vineri protestului. De altfel, mai mulți martori au declarat pentru Reuters că au văzut-o singură într-o duba a poliției germane.
Protestatari și forțe de ordine rănite
Forțele de ordine au încercat să disperseze mulțimea folosind mai multe metode. Printre acestea s-au numărat folosirea tunurilor de apă sau a câinilor. Totodată, în cadrul acestor ciocniri între autorități și militanți au existat și răniți. Mai multe persoane atât din rândul protestatarilor cât și al polițiștilor.
Ulterior, autoritățile din Germania au confirmat că peste 70 de ofițeri de poliție au suferit răni grave în urma protestelor.
Cei reținuți vor trebui să dea explicații în fața autorităților.