În ultima decadă, BlackBerry a înregistrat pierderi uriașe. Produsele lor nu mai sunt căutate, însă se pare că compania nu se lasă băută atât de ușor.

La doar doi ai după ce și-au lansat, ceea ce se credea atunci, ultimul model BlackBerry de telefon, se pare că un nou smartphone va fi lansat sun logo-ul lor. Bineînțeles, ceea ce va avea în plus față de alte dispozitive asemenea lui va fi tastatura QWERTY, specifică brandului.

Totul, noul model de smartphone nu va fi o producție BlackBerry “adevărată”, deoarece ei au renunțat la producția de telefoane încă în anul 2016. Totuși, compania a licențiat alți producători de-a lungul anilor.

Așadar, noul smartphone BlackBerry va fi produs de OnwardMobility, o companie din Texas. Nu este clar cum va fi integrată viziunea BlackBerry în cadrul noului produs, însă până acum sunt cunoscute câteva detalii.

Smartphone-ul va rula Android ca sistem de operare și va avea capacitatea să se conecteze la rețele 5G.

OnwardMobility a anunțat că noul produs BlackBerry va fi lansat undeva la jumătatea anului 2021

Cum BlackBerry au fost absenți de pe piața pentru o periodă atât de lungă, poate ar trebui să ne amintim pentru ce au fost atât de faimoși în trecut. Înainte ca smartphone-urile cu touchscreen să conducă lumea, aceste dispozitive erau printre cele mai căutate, în special de firme și angajații lor. S-au remarcat prin tastatura QWERTY, nelipsită, precum și pentru nivelul ridicat de securitate pe care îl asigurau. OnwardMobility a promis că nu va renunța la aceste aspecte. Ei vor încerca să le perfecționeze și să le adapteze la cerințele pieței din prezent.

Nu este clar dacă noul smartphone BlackBerry va fi un succes, însă nu ar trebui să fim demoralizați. În 2012, compania deținea un loc fruntaș în rândul utilizatorilor de telefoane mobile, iar acest lucru s-ar putea întâmpla oricând din nou.