Reclamă

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, miercuri, 4 decembrie, un comunicat prin care își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al României și angajamentul ferm față de apartenența țării la Uniunea Europeană. Mesajul BOR vine în contextul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale care va avea loc duminică, eveniment la care vor participa Elena Lasconi și Călin Georgescu.

Biserica Ortodoxă Română, semnatar al „Declaraţiei cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană” din 16 mai 2000, subliniază angajamentul său față de apartenența țării la Uniunea Europeană, descrisă ca un spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei. Fondatorii acestui spațiu au avut rădăcini creștine profunde.

În comunicatul său, BOR își exprimă importanța acordată atât prezentului cât și viitorului României, apărând și promovând valorile credinței creștine și ale democrației europene, pentru binele poporului român.

„Întrucât, potrivit articolului 7 alineatul 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cultele sunt „factori ai păcii sociale”, Sfântul Sinod a decis, în mod repetat, începând cu anul 2008, că membrilor săi le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale ca susținători”, se arată în comunicat. BOR își declară astfel neutralitatea în timpul campaniilor electorale, similar cu poziția Armatei Române.

Biserica subliniază, de asemenea, că „opțiunea electorală a clericilor trebuie să fie exprimată doar prin votul personal secret, și nu prin partizanat politic, așa cum cadrelor militare în activitate le este interzis să își exprime în public opinii politice, să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice.”

Mesajul comunicatului conchide că poporul român are nevoie, în același timp, de libertate, unitate, prosperitate și stabilitate.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro