Reclamă

Regina Elisabeta a II-a a avut una dintre cele mai mari și mai valoroase colecții de coroane, diademe și tiare din lume. Unele îi aparțineau ei personal, altele fac parte din Bijuteriile Coroanei.
Coroanele, diademele și tiarele sunt purtate la ocazii oficiale. În timp ce doamnele nobile pot purta tiare, coroana este rezervată doar pentru regi sau regine, în timp ce diademele sunt purtate doar de membrii familiei regale.

Diferența dintre coroană, diademă și tiară

O coroană formează un cerc complet, este căptușită cu o tocă dintr-un material textil și este închisă cu arcuri în partea de sus. Coroana este purtată de un suveran ca simbol al puterii și măreției sale, de obicei la ocazii de stat. Coroanele sunt realizate dintr-un metal prețios și sunt decorate cu pietre prețioase. Consoarta unui monarh poate purta și ea o coroană.
Diadema formează un cerc complet, dar este deschisă în partea de sus. Unele coroane pot fi transformate în diademe prin îndepărtarea arcurilor.
Tiara are formă de semicerc și este deschisă în spate. Tiarele sunt purtate de femeile din nobilime la evenimentele la care este prezentă și familia regală.

Cea mai cunoscută coroană din lume

Una dintre cele mai cunoscute coroane este „Coroana imperială de stat”, care este aşezată acum deasupra sicriului reginei la Westminster Hall. Având un cadru din aur şi interiorul căptuşit cu o tocă din catifea violet, coroana imperială este ornată cu 2.868 de diamante şi cu numeroase pietre preţioase, dintre care 17 safire, 11 smaralde şi 269 de perle.
Sursa: Social Media
 Simbol al monarhiei şi al puterii divine a suveranului, este purtată de rege după ieşirea din Westminster Abbey, imediat după încoronare, dar în timpul ceremoniei din interiorul abaţiei, arhiepiscopul de Canterbury pune pe capul suveranului coroana Sfântului Eduard, de două ori mai grea şi care cântăreşte două kilograme, potrivit Agerpres. Confecţionată în 1937 de bijutierul coroanei Garrad & Co pentru regele George al VI-lea, reia modelul celei a reginei Victoria, creată în 1838, cu baza căptuşită în blană de hermină.
Printre numeroasele nestemate care o decorează, în partea anterioară se află un diamant gigantic de 317 carate, Cullinan II, cunoscut şi sub numele de a „doua Stea a Africii”, legat de Safirul Stuart printr-o fâşie ajurată presărată cu opt smaralde şi opt safire între două rânduri de perle.
 Două arcuri încrustate cu diamante şi perle, a căror bază este ornată în partea anterioară cu „Rubinul Prinţului Negru”, în realitate un spinel impresionant, înconjoară coroana. La intersecţia acestora în vârful coroanei sunt suspendate patru perle în formă de pere în înveluşuri de diamante roz, cunoscute sub numele de „cerceii reginei Elisabeta”.
 Deasupra se ridică o sferă pavată de briliante, în vârful căreia se află o cruce decorată în centru cu foarte vechiul „Safir al Sfântului Eduard”, despre care se presupune că ar fi aparţinut lui Eduard Confesorul, ajuns pe tronul Angliei în 1042. Câteva flori de crin, fiecare ieşind dintr-un rubin, sunt de asemenea dispuse între arcuri.

„Diadema cu diamante”, cea mai purtată diademă de Regina Elisabeta a II-a

 Regina Elisabeta a II-a a purtat adesea Diadema de Stat George al IV-lea, cunoscută și sub numele de „Diadema cu diamante”. Bijuteria a fost folosită pentru mai multe portrete și fotografii oficiale ale Reginei. Diadema a fost comandată de regele George al IV-lea în 1820. Include 1333 de diamante, inclusiv un diamant galben de patru carate. Între cruci se află trandafiri, ciulini și trifoi, florile Angliei, Irlandei și Scoției.
Sursa: Social Media
 Tiara despre care se crede că era preferata Reginei poartă numele „Fetele Marii Britanii și Irlandei”. Tiara a fost cumpărată de la Crown Jewelers Garrard în 1893 ca un cadou de nuntă pentru Mary de Teck, devenită apoi Regina Maria. Versiunea originală avea finisaje perlate în partea de sus, îndepărtate mai târziu și înlocuite cu diamante. Este una dintre cele mai cunoscute tiare ale Reginei Elisabeta a II-a, cu atât mai mult cu cât figurează și pe bancnotele britanice.

Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro