Bie Adam este una dintre veteranele online-ului de la noi. Vedeta s-a făcut remarcată de pe vremea în care era o puștoaică și făcea fel de fel de provocări. Acum, Bianca s-a maturizat și le-a arătat asta și fanilor prin conținutul pe care îl crează.
Bie Adam a spus „da” anul acesta uneia dintre cele mai mari provocări. Împreună cu mama ei, influencera a plecat în „America Express”. Pe traseul din America de Sud i s-a demonstrat că tot ceea ce știa despre emisiune era un mic procent din întregul format. Drept urmare, aceasta a filmat și un vlog despre întreaga aventură în care a încercat să răspundă la toate curiozitățile primite din partea fanilor.
Tocmai pentru că are o relație specială cu fanii, Bie Adam simte nevoia să împărtășească cu ei cele mai importante momente. Cei din online au fost primii care au aflat de faptul că vedeta a renunțat la dreduri. Tot ei au fost și celor cărora Bie le-a mărturist prima ei intervenție estetică.

Bie Adam a trecut la îmbunătățiri serioase
Concurenta de la „America Express” nu se înscrie deloc în tiparele vedetelor care se „tunează”. Bie Adam și-a luat inima-n dinți și a trecut pragul cabinetului mai mult de nevoie. Vloggerița a apelat la procedura de implant de sprâncene. Pentru că a fost ceva inedit pentru ea, aceasta a simțit nevoia să le arate și fanilor cum a decurs totul.
Intervenția nu a fost deloc una complicată, însă influencera a avut mari emoții, mai ales că era și pentru prima dată când face asta. Totul a decurs conform planului, iar acum, concurenta „America Express” se poate lăuda cu sprâncene „de revistă”.
Dar asta nu este singura schimbare pe care a făcut-o Bie. În urmă cu ceva timp, vedeta a simțit nevoia să adauge un plus de culoare părului ei. Chiar dacă are o nuanță destul de aprinsă, Bie a mai adăugat câteva șuvițe mult mai intense.