Reclamă

Bibi este una dintre cele mai apreciate artiste, mai ales în rândul tinerilor. Frumoasa blondină a venit cu un aer fresh și își dorește să ajungă la un public cât mai numeros. Cu toate că ea este prezentă atât în social media, cât și pe micile ecrane, părinții săi nu sunt cunoscuți. 

Bibi le-a dat posibilitatea urmăritorilor să îi adreseze întrebări, astfel încât să o cunoască mai bine. Aceasta a fost întrebată care este cea mai bună prietenă a sa, iar artista a răspuns cum nimeni nu se aștepta. Ea a pus o fotografie cu părinții săi, pe care îi consideră cei mai buni prieteni.

Tânăra este o bucățică parcă ruptă din părinții săi, atât de bine le seamănă. Mama sa are un păr bogat și foarte creț, iar Bibi se poate lăuda cu podoaba sa capilară. Cei doi o susțin pe fiica lor necondiționat și îi sunt alături în orice situație.

Instagram

„Doar ei sunt cu adevărat prietenii mei cei mai buni. Părinții mei minunați, vă iubesc cel mai mult! Doamne, mulțumesc!”, a scris Bibi pe rețelele de socializare.

Bibi și Antonio Pican s-au despărțit în urmă cu două luni

Bibi și Antonio Pican au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri. Cei doi fac parte din industria muzicală și îi legau multe lucruri, dar totul a ajuns la final după doi ani. Artiștii au crescut împreună și s-au dezvoltat pe toate planurile unul alături de celălalt. Bibi a anunțat că ei sunt în relații bune și își dorește să rămână așa.

„A fost frumos cât a fost…
Ne-am maturizat, am crescut împreună și ne-am învățat unul pe celălalt multe. Au existat și momente grele, momente pe care nu le-am lăsat să se vadă, dar care există în orice relație, momente peste care am reușit să trecem și care ne-au făcut mai puternici, însă acum… acum e momentul să mergem pe drumuri separate. Vă rugăm să ne respectați decizia! Au fost 2 ani frumoși și din respect pentru tot ce am trăit împreună nu voi discuta public detalii despre despărțirea noastră.”, a spus Bibi după despărțirea de Antonio Pican.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro