Bianca Drăgușanu i-a transmis un mesaj dureros lui Alex Bodi, la puțin timp după ce și-a confirmat relația cu rusoaica Daria.

Faptul că Alex Bodi și-a refăcut viața, nu pare să o bucure prea tare pe mama copilului lui. Vedeta nu le-a spus nimic în față și pare că s-a obișnuit cu ideea. Doar că vedeta a simțit nevoia să își spună și ea punctul de vedere.

Bianca nu a transmis mesajul așa oricum, ci în mediul online; să fie văzut de toată lumea. Între ea și Alex Bodi nu mai există cale de întoarcere, mai ales acum după ce el are deja o altă relație. Fanii au sperat că situația dintre cei doi se va remedia; că a fost doar o despărțire ca oricare alta. Se pare însă că de data asta este pentru totdeauna.

Ce a postat vedeta?

Chiar dacă pare că extrem de fericită, Bianca Drăgușanu i-a transmis un mesaj fostului ei soț. Aceasta nu s-a abținut până nu și-a spus punctul de vedere.  Fanii cred despre ea că este geloasă, dar nu pare să sufere după Alex Bodi. Cei doi nu a avut doar o relație, ci au împreună, s-au căsătorit, s-au despărțit și apoi s-au împăcat. Dar se pare că nu se va mai întâmpla a doua oară, cum își doreau admiratorii celor doi.

„Ce credeți? Îmi fac implant de sprâncene astăzi. Sunt ceva ieșit din comun. Îmi fac implant de sprâncene, iar doctorul mi-a spus: „pregătește-te, Bianca, o să-ți rad o mică porțiune din părul tău, dar îți va crește urgent și vei avea cele mai șmechere sprâncene ever și sunt tare curioasă ce înseamnă această procedură, dar cum aflu detalii despre ea vă țin la curent. Așa arată sprâncele mele acum… le cam desenez în fiecare zi, nu prea sunt mulțumită”, a transmis Bianca Drăgușanu la un InstaStory.