Oamenii obișnuiesc să cheltuie sume importante de bani aproape zilnic la mall. Chiar și așa, este aproape imposibil să găsești bancnote de ordinul zecilor de mii de euro lăsate la voia întâmplării. Se pare că Bianca Drăgușanu a descoperit într-o sacoșă o sumă uriașă de bani. Blondina a găsit nu mai puțin de 21.000 de euro în centrul comercial. Iată ce a făcut imediat după!
Expresia „banul tot la ban trage” i se potrivește mănușă divei. În urmă cu câteva ore ea a găsit o sumă impresionantă de bani. Ulterior, a venit cu mai multe detalii și a dezvăluit ce a făcut cu bancnotele europene.
Bianca Drăgușanu, înconjurată de bani
Noroc ca al Biancăi Drăgușanu să tot ai. Vedeta câștigă sume la care alții doar visează din contractele sale de imagine, din afacerea ei cu haine și nu numai, astfel că își permite să poarte tot ce își dorește, să călătorească în destinații exclusiviste și să-i ofere fiicei ei tot ce are nevoie și mai mult.
„Mă aflu în Mall Băneasa cu prietena mea. Ne-am oprit la o cafenea să ne luăm un croissant și am găsit o pungă cu 21 de mii de euro și cu un pașaport în ea. Bineînțeles că am sunat împreună cu prietena mea la 112, am anunțat Poliția. Au găsit persoana din pașaport, cu extrasul de cont și cu suma și au sunat-o. În momentul acesta, așteptăm ca omul să vină să își ridice banii. Încă sunt în mall cu prietena mea și cam asta s-a întâmplat. Am început ziua drăguț, zic, nu?!”, a declarat Bianca Drăgușanu, potrivit spynews.ro.