Betty a pus câteva kilograme în plus, în ultimele luni. Fiica lui Florin Salam are o viață activă în social media, iar fanii acesteia au observat kilogramele în plus pe care le-a acumulat. A urmat un val de întrebări, mulți internauții fiind curioși să audă răspunsul vedetei.

Se pare că Betty a avut un motiv pentru care s-a îngrășat. Aceasta a vrut să își facă o operație estetică și astfel a fost nevoită să se îngrașe. Invitată în cadrul unei emisiuni, fiica interpretului Florin Salam a oferit mai multe detalii.

Betty Salam: „Am avut niște pitici pe creier”

Betty a povestit că a vrut să facă o operație estetică, iar pentru asta a fost nevoită să se îngrașe. Intervenția era programată anul trecut, însă medicul a decalat programările, din cauza pandemiei. Este vorba despre mărirea sânilor, însă  acum nu știe ce decizie să ia, dacă să mai facă intervenția sau nu.

„Am vrut să-mi fac o intervenție anul trecut, iar doctorul s-a decalat cu progrmările din cauza pandemiei și am renunțat și eu la idee. Acum m-am îngrășat din cauza asta și am rămas cu kilogramele în plus. Acum nu știu ce să fac, să mă mai duc, să nu mă mai duc, că îmi pare rău că m-am îngrășat.

Am avut niște pitici pe creier, niciodată noi femeie nu vom fi mulțumite de felul în care arătăm, mergeam la sală în fiecare zi sau de 3 ori pe săptămână. Nu știu ce mi-a venit mie că vreau ceva mai mare.”, a spus Betty la Antena Stars

Instagram

Ce a spus Betty despre operațiile estetice

Se pare că tânăra nu este împotriva intervențiilor de înfrumusețare. Betty are câteva intervenții non-invazive la nivelul feței, iar acum ar vrea să își mărească sânii. A mai precizat că nu este vorba despre un moft, ci despre o necesitate.

„N-am nicio operație estetică. Am câteva chestii făcute la față, dar pe mine mă ajută foarte mult pentru acnee, că am problema asta de când eram mică, la buze am câteva fire. Îmi doresc să-mi fac sânii, dar nu e un moft, e o necesitate pentru că am născut și sunt tânără, iar sânii mei nu arată așa cum mi-aș fi dorit eu și cum erau înainte”, a mai declarat Betty Vișănescu la Antena Stars.