Animalele sălbatice bagă spaima tot mai mult în oameni. În toată țara, au făcut ravagii în gospodăriile localnicilor și le-au atacat animalele. Acum, au ajuns și în orașe. O femeie din Arad a fost mușcată de un șacal.
O femeie din Arad a fost mușcată de un șacal
Incidentul a avut loc în Parcul Mihai Eminescu din Arad, aproape de primăria orașului. Femeia ieșise la orele amiezii cu câinele său pentru o plimbare. Doar că momentele sale de relaxare cu animalul său de companie au fost întrerupte de apariția unui animal sălbatic.
Nu era singură în parc în acel moment, căci pe alee mai erau alți doi bărbați, tot la plimbare cu câinii lor. Din senin, femeia a văzut cum de cei doi se apropie un animal care semăna cu un câine. Nu era însă o necuvântătoare prietenoasă, ci un șacal violent. Acesta s-a năpustit asupra celorlalte animale de companie, dar bărbații au reușit să-l alunge.
„A tras cu dinții de ea, a ridicat-o….”
Deși fusese lovit, șacalul nu a renunțat la atac. A alergat direct spre femeie și câinele său, pe care l-a atacat. Arădeanca s-a speriat și primul său instinct a fost șă-și apere animalul. Așa că a încercat să intervină între acesta și șacal. Doar că bestia s-a năpustit și asupra ei, mușcând-o de mână.
A tras cu dinții de ea, a ridicat-o și, încercând să o apăr, m-a prins de mână, nevrând să îmi dea drumul., a povestit femeia pentru Adevărul.
Cei doi bărbați i-au sărit imediat femeii în ajutor și au reușit să alunge animalul. L-au lovit în repetate rânduri, până când a luat-o la fugă.
Victima a ajuns apoi la spital, unde și-a dat seama și ce era animalul agresiv care aproape că i-a mâncat câinele: un șacal.
Ceilalți locuitori din Arad au făcut apel la autorități. Le-au cerut să prindă șacalul ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc.