Fosta concurentă s-a despărțit de iubitul ei, Radu în urmă cu ceva timp, după o relație de opt luni.

Deși părea că relația celor doi va evolua frumos, se pare că drumurile lor s-au separat. La acel moment, blondina mărturisea că Radu este un bărbat bun, dar se pare că gelozia a determinat-o pe Berna să pună punct relației. Recent, fosta concurentă a precizat că totuși mai are sentimente față de acesta și că au ținut legătura și după ce s-au despărțit. 

Berna: „În acest moment am sentimente fata de ultimul meu iubit

Recent, blondina a mărturisit în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars că încă mai ține la Radu, cel cu care a fost împreună opt luni. Se pare că Berna și Radu nu s-ar mai fi înțeles, au decis să se despartă, iar ulterior s-au împăcat. Chiar și așa, situația nu este definitivă. Deși s-au despărțit, cei doi mai țin legătura. Se pare că și Radu mai are sentimente pentru fosta concurentă de la „Puterea dragostei”.

„În acest moment am sentimente fata de ultimul meu iubit. Ne-am despărțit pentru că nu ne-am mai înțeles, dar ne-am împăcat și sunt ok. Nu știu dacă este pentru totdeauna, dar suntem bine. Eu sunt foarte bipolară și am unele momente în care mă schimb. Eu și Radu nu mai formăm un cuplu, dar am vorbit acum 2 zile. Am discutat că ne era dor, dar am preferat să rămânem distanți o perioadăa precizat blondina în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

Berna de la „Puterea dragostei", despre relația cu fostul iubit: „Am discutat că ne era dor, dar am preferat să rămânem distanți o perioadă"
Social media

În urmă cu doar câteva zile, Ramona Modoi, o fostă concurentă a aceluiași show matrimonial povestea pe contul de Instagram al ,,Viperelor vesele” că Berna a păstrat inelul de fostul iubit, Philip și chiar îl ține sub pernă. Blondina nu a ezitat atunci să clarifice acest aspect, spunând că nu se pune problema unei posibile împăcări cu tânărul.

„Într-adevăr este un obiect cu o valoare sufletească pentru mine și i-am găsit un loc, sub pernă, dar asta nu înseamnă că mai există cale de împăcare între mine și Philip. Eu am viața mea, el are viața luia precizat Berna pentru „Viperele vesele”.