Românii care pot dona sânge primesc o serie de beneficii importante, inclusiv tichete de masă, zi liberă de la serviciu și ocazia de a achiziționa titluri de stat cu dobândă preferențială. Începând cu anul 2024, valoarea tichetelor a crescut de la 67 de lei la 280 de lei, pentru a stimula cât mai mulți oameni să doneze sânge.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a declarat la momentul majorării că aceasta „poate fi văzută ca formă de stimulare pentru cei care salvează vieţi.”
În plus, donatorii de sânge au parte de un punct procentual suplimentar la dobânda titlurilor de stat Fidelis emise de Ministerul Finanțelor, un instrument bine-cunoscut pentru investițiile cu risc minim. Declarația oficială a ministrului Boloş subliniază importanța implicării donatorilor: „Donatorii-investitori sunt o categorie aparte de cetăţeni care, nu doar că salvează vieţi, dar, prin investiţiile lor, sprijină şi viitorul economic al României.”
Aceste titluri de stat au o dobândă de 6,85% și scadență la un an, cu un prag minim de subscriere redus de la 5000 de lei la 500 de lei pentru donatori, valabil pentru cei care au donat sânge începând cu 1 mai 2024. Subscrierile se fac prin intermediul băncilor partenere și sunt scutite de comisioane.
De asemenea, donatorii de sânge din București au dreptul la un abonament lunar la metrou cu preț redus cu 50%. Titlurile de călătorie sunt eliberate personalizat la Casele speciale din Piața Unirii I și Gara de Nord 1.
Condițiile privind donarea de sânge în Romania prevăd că bărbații pot dona de până la cinci ori pe an, iar femeile de patru ori, întrucât refacerea celulelor sanguine durează aproximativ 6-8 săptămâni.