Reclamă

În 2025, părinții nou-născuților din România pot beneficia de o serie de stimulente financiare oferite de stat pentru a sprijini creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor lor. Printre principalele beneficii se numără stimulentul pentru nou-născuți, voucherele Materna și tichetele sociale pentru mame.

Stimulantul pentru nou-născut, în valoare de 2.500 de lei, se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut înregistrat într-o maternitate din București. Cererea trebuie depusă în termen de o lună de la nașterea copilului și este o condiție să nu existe datorii la bugetul local. De asemenea, părinții trebuie să fie rezidenți ai municipiului București de cel puțin 6 luni.

Femeile însărcinate pot beneficia de voucherele Materna, în valoare de 2.000 de lei, care sunt acordate în două tranșe pentru a acoperi costurile consultațiilor medicale și ale medicamentelor necesare pe parcursul sarcinii. Condiția pentru obținerea lor include să nu aibă datorii la bugetul local și să aibă cel puțin 6 luni de rezidență în București.

În perioada 2024-2027, tichetele sociale sunt finanțate prin “Programul Incluziune și Demnitate Socială”, bugetul fiind de 120 milioane euro. Fiecare tichet social, în valoare de 2.000 de lei, poate fi utilizat pentru achiziționarea de produse esențiale pentru îngrijirea nou-născutului.

Indemnizația pentru creșterea copilului, aplicabilă unuia dintre părinți, este disponibilă pentru cei care au realizat venituri înainte de naștere. Valoarea acesteia este calculată în funcție de veniturile anterioare și se poate acorda până la vârsta de 2 ani a copilului, sau 3 ani pentru copiii cu dizabilități. Părinții pot opta și pentru stimulentul de inserție dacă decid să revină la muncă, cuantumul acestuia fiind de 650 lei sau 1.500 lei, în funcție de momentul revenirii la serviciu.

Alocația de stat este disponibilă tuturor copiilor până la vârsta de 18 ani sau pe perioada în care urmează liceul sau învățământul profesional. Începând cu 2024, alocația pentru susținerea familiei a fost înlocuită cu venitul minim de incluziune, calculat în funcție de veniturile familiei și numărul de copii.

Adoptatorii au, de asemenea, dreptul la un concediu de acomodare de până la doi ani, cu indemnizație lunară calculată în funcție de veniturile din ultimii doi ani, fără a depăși suma de 8.500 lei. Aceste măsuri oferă un sprijin esențial familiilor cu copii, asigurând un început de viață mai sigur și mai stabil pentru cei mici.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro